Devenit în ultima vreme …itinerant, Cenaclul ,,Pavel Dan” şi-a încheiat ,,turneul” din luna capriciosului April, pe data de 27, în ,,salonul” de epocă al clubului VINILOTECA, printr-o seară specială în care trio-ul solistic, compus din Valentina Botezatu, Izabela-Elena Radosevici și Vlad Ciurescu, a oferit … asistenței (colegi de …breaslă, dar nu numai!) o prestație poetică cu adevărat convingătoare, ca să rezumăm, prin acest …epitet, aprecierile din final. Firește, seara și discuțiile au continuat în atmosfera destinsă și … semiboemă de la Manufactura.
Poetul Ionuț Manea a imortalizat momente și fizionomii într-o suită de imagini. Mai jos, câteva dintre ele vă pot sugera atmosfera și ambianța/ambientul în care s-a desfășurat recitalul.
A consemnat E.B.
Valentina Botezatu
Cântăreața cu chei în urechi
amazoana clubului cu spume
arată bicepşii printre rânduri de țâțe
fratele dintr-o altă mamă roşcată
e bine pus bine între stele
un puşti de 19
imită tristețea în baie
se întrece cu sfinții în fluierături
eşti sora mea
din altă viață, pusă pe scandal
înşiri cărțile de tarot
pe lângă bucăți stabile de vomă
scrii pe nota de plată mesaje
ții fragilitatea între scaune de plastic
dealerul are față de preot
şi spate de om
ai uitat fereastra deschisă
între două lumi grase
cu tentative de suicid
Spectacol în pijamale
mă agăț de încheieturile tale, ma plimb pe tendoane, persist
sunt Paco Rabanne pentru ulcerați
te privesc ca pe un fruct confiat
nu-mi place, o să te uit în dulap
leg flori artificiale de vene
şi în loc de coarne, înfig două ace roz
îmi ceri prea multe pahare cu apă
degeaba, nepoții îşi usucă vorbele
prin secția de chirurgie
apoi le flutură lângă timpanele mucezite
oglinzile sunt piele şi os
iar foamea te face să visezi
propria decapitare
cafeaua e adormită
văd cum tresari la fiecare clocotire
şi spui că ard grădinile pe tavan
eu aranjez fumul în forme geometrice
în care intru să trag în piept oboseala
primăvara vomită la geam
apoi umple buzunarele medicilor
cu tot ce nu încape în mine
e seară, am lăsat optimismul
în vacutainere
voi veghea asfințitul acesta
într-un colț, ca un paznic corupt
ce ține cheile celulei la vedere
Femeia cu colți şi antene
doarme
mestec salata de lame gilette
pun lacrimi de caramel în buzunare
ca o mamă singură.
cine m-a crescut m-a învățat
că oamenii buni sunt bărbați,
dar când privesc în gol
o văd cum îşi limpezeşte fața
în țărmuri noroioase.
cerul nu poate muri uitându-se în oglindă
nopțile au cordonul ombilical împletit
în jurul mâinilor noduroase
liliacul din curte laudă felul în care
te port, ca pe un semn de carte
unghia în gât atinge granița
dintre ceea ce sunt şi ce ai vrut sa fiu
tristețea înfloreşte
ca un compliment al absenței
în loc de ură va fi dor,
iar dorul se justifică.
Lumea într-o bulă fiartă
un biscuite topit pe limba de fier
sărăcia apusului
cu mătreața pe cântar
sadam hussein in pijamale versace
legea atracției murdară la gură
de gogoşi cu aroma minciunii
prima maimuță fumătoare
cu ochii precum dantela
ciorapilor lui behemoth
pe uscat în şirul lui Fibonacci
dragostea, ca untura, se topeşte pe şolduri
pătrunde în interiorul carbonizat
nu încape zahăr în pupile
cât să văd oamenii mai buni
ploaia spală parbrizul contra cost
e strâmt acasă, melcii ies la cerşit
strivesc liniştea de sub pătura moale
a glumelor
am pe buze lipici uscat
port sticla de vin ca buchet al miresei
frumusețea iese în evidență
în grădina unde am îngropat prima pisică
Izabela-Elena Radosevici
De ce e ciocolată în scrumieră?
Pictez o icoană pe tavanul ochilor lui Dumnezeu
Fiindcă nu cred în el
Și sunt disperată să știu de ce mai există în mine.
David – luminându-se de crăpături și neputință –
Va fi om acum că eu nu pot
Dar nu eu, doar jumătate –
Jumătatea pe care nu o vreau.
Tu David Dumnezeu eu –
Se tremură în geamul deschis
Nu de frig, deși e frig –
Sub blestemul neconceput al existenței
Pe care niciunul nu are curajul să îl rupă.
Mâini perfecte
Linii clare ale mușchilor
Vene definite, ușor albastre
Poate că un zeu există
Dacă poți să-l chemi din templul de marmură.
Am ars ciocolată în scrumieră
Fiindcă a avut sens
Am lăsat să curgă robinetele
Să mă plimb până la glezne în izvor profetic.
Și am așteptat
Până ploaia s-a făcut în apă vorbitoare.
Iar fumul m-a înghițit.
O vată de zahăr
Crește sporadic peste minte.
Apă în plămâni.
Rece, rece, rece –
Degete degeră.
Lacrimi cu miere
Cad prin dușumea
Fac Găuri.
Găuri în pereți
Găuri în tavan
Ochi, guri, inimi, înjunghieri, adevăr, țipăt, violență.
Tot ce acceptă să existe
E o formă de răzbunare a destinului
O lamă
Tăind gâtul unui zeu.
Cel mai rău copil
Dacă ai cartografia arta,
Unde ai desena granița dintre procedeu și autoagresiune?
Creioane. Pensule. Pasteluri. Ațe. Textile. Cuvinte.
M-am obișnuit să înjunghii
Și să arunc în lume
Tot ce nu se va lăsa frânt întru perfecțiune.
În Olimp e cald.
Hefaistos transpiră în atelierul său
Pe nicovala armelor perfecte.
Bate fierul divin
Din nou și din nou
Până cântă.
Dar când raza trecătoare de lumină
Cade de pe lama înfometată
Și o preface în oglindă,
Nu îi smulge o tresărire?
Nu vreau
Și totuși mă întorc
Sunt doar un copil și nimeni nu mă ia de mână.
Trag o draperie la intrarea în metafizic
Și uit.
În urma mea rămâne doar un contur
Și fricile ce l-au umplut.
Dacă o sa plâng, cineva o sa mă certe
Și o sa îmi spună că nu se cuvine.
Nu am nici un instrument care să dea viață lucrului ce mă consumă
Și m-am dezvățat să vorbesc.
Atâția arginți
Licii în Israel,
Îndulcite în grădini aurite de torpoare,
În umbra piciorului lui Dumnezeu.
Ne rugăm cu palme deschise,
Fiecare dintre noi sfinți.
Gura dorește lucrul divin,
Mâinile tânjesc a îl atinge.
Am cutreierat eternul împreună,
Cu ochi cuprinși în transe misterioase
Tălpi goale de-a lungul malului
Fuste lungi și colorate, ude de sare –
Clopotele nu bat niciodată.
Ecoul albatroșilor, cu voci pistruiate de valuri
Tăcerea pelicanilor unde apusul oftează.
Orice poate plânge.
Am sălvit tot ce am vrut divin
Chiar și din singurătatea zidurilor
Care n-au putut spera să ne fie acasă.
Nu îți fie teamă.
Gustă fructul din grădina aurită de torpoare
Ca să poți plânge pentru cât de frumoasă e viața
În genunchii tăi de om, femeie fără nume.
Prețul e corect.
Jumătate de somn
Cuțitul era ud de sânge deja
Când mi-am despletit scalpul de cap
A fost atât de ușor
Să deșurubez cupola caldă –
S-a supus
Ca un zăvor.
Creierul, în palmele mele,
Roz, rotund, parfumat
O piersică fără pieliță.
Nu s-a opus despicării
S-a năruit pe mijloc,
Dulce și parfumat,
Printre emisferele sinelui
Unde pulpa e cea mai dulce.
Picăturile de suc s-au scurs pe încheieturi
Au căzut pe la coate
Le-am lins de pe piele
Dar n-am găsit sâmburele.
Dacă e Noapte, mă așez pe băncuța din grădină
Cu picioare încrucișate
Lângă casele de miere
Să îmi cos tâmplele înapoi.
Balansez pe genunchi farfuria de porțelan
Cu margini aurite
În care am aranjat salata de fructe.
Pe cer miroase a somn
Și lumina stelelor mă împunge
Când Dumnezeu își deschide carcasa craniului
Pentru curățenia de primăvară.
Vlad Ciurescu
Dale
Piatra e așa de cubică
Jegul negru conturează fațada
Chiștoace, pete de vopsea
Grădina suspendată își varsă
Verdeața
Apa
Norii
Peste ochiul coagulat al eterului
Călcăm, atingem și privim
Ne îngrădește
Ne înghesuim
Între patru pereți
O lacrimă pictată sub ochi
Un singur punct desparte crucea
Unu, urmat de șase
Se înghesuie în cub
Bucla acră ne separă percepția
Fie că e real sau nu
Izolarea ne definește
Ulterior în mintea mea
Ochelari peste roșu
Mov și roz în peisaj
Vizual?
Audio?
Ce limbaj e ăsta?
Plan amorsă
Broaște și râme
Un microfon și o cameră
Un tentacul ce mârâie
La semisoare
E roz
E mov
Fața fără piele se holbează
La cea albastră
Paltonul peste coaste
Blugii peste oase
Carpienele au strabism
Aflu ceva de la acea coadă
Cum e sa tremuri
Sa te strecori sub picioare
Drept sau strâmb
Are sens ?
Holurile astea se tot mișcă
Pun aripile de ceară
Soarele se apropie
Nu sunt icar să cad
Steaua se prăbușește
Pământul nu arde
E ca-n povești
Cruce
La răscruce
Îmbibat în ceața ca de fibră sticloasă
Respir cuburi de gheață
Debusolanta insulă de fum albastru
Pulsează-n mine fiori de vată pe băț
Aerele toamnei
Îmi inspira monocromie
Fără nimeni fără tine
Absorb vaporii dulcegi
Aparatura se încălzește
Iar eu disper
Blocuri si lighioane electrice
Bântuie profunda vale
Înecată în lumini topite în aburi
Două, patru, șase faruri
Triungiular apar
Din intersecția în care acum aștept
Senil după tine
Ideologie
Lasă astrele și sufletele
Romantismul s-a emancipat
Acum totul se presupune complicat
Aparte și bine lucrat
Trebuie sa faci ce spun ei ca să fii cineva
Să te supui pană și artei
Fii original, nu încerca noutăți
Nu o să le înțeleagă
Iubești metode și obiceiuri vechi?
Uită
Vor ceva nou și inedit
De pe vremea lor
Rupe-te dislexic de realitatea lor
Înghite ce malformații vrei
Lucrează cum preferi
Vezi ce te intrigă
Crează ce ei nu mai pot
Între oglinzi
Răsturnat te privești în vortexul de flăcări
În spate/ în față/ în lateral, partajat
Multiplicat în program
Puncte și linii create în binar
Digitalizat, generat de mașinării
Alienat în stare de veghe disperi
Dispersat în limbaje de programare
Pus pe ecran
Ești captiv, în spate /în lateral /în față
Doar tu apari și dispari
Un glitch în baza de date
Cartilaje osoase colorate
Gânduri simbiotice zbârcite în pântecele encefalului
Se privesc reciproc, bocesc, urlă agonice
Prin prisma pozitronică se proiectează iluzia suflării
Iluzia post-maladivă se dispersează în meta-versul digitalizat al irisului
Amprente pe oglinzile post-traumatice
Interferează lobii temporali
Câmpul vizual se metamorfozează în pentagrame neonice
Diavol virtual/ înger interpretat/ dumnezeu sceptic
