Ora 5 e abia pentru mâine- parolele word press sunt caudate. Caudal/ nu-mi place să pun degetele în taste la ordine, e o casă mare pe care n-o încui niciodată . Ora 5 e abia un puf de lumină, mâine o să fie un puf de crevete, un gust de usturoi în gură sau o sfoară de fum legată la mână în semn că timpul nu trece, chiar de ora 5 o să mai fie ‘abia mâine’. Aşadar, Omizile.
Nu ne întindem la soarele de lacrimi pe care soarele
de mare pe care soarele de pământ îl prinde în el.
Mi-am luat întâia carte pe genunchi.
Tu nu credeai că ştiu să citesc, pleoapa pe care o deschid
cu dinţii strânşi şi limba articulată de ei e o întâmplare veche.
Îmi retrăiesc primele cuvinte: sufletul îşi află din nou
rădăcina în ele, că mă întristez; eu pot să port adevărul lui
în articulaţiile mele, eu pot să ajung pe lună, nu ca Neil
nu ca Neil totuşi dar ca mine. Eu pot să vin mereu
din cenuşa bărcilor eu pot să muşc din orice măr fără să cad
– că sufletul , el îşi află mereu rădăcina în cuvinte.
Nu ne trebuie guma asta cu gust de pepene, până la soare
e doar un muc de lumină e doar o eşarfă scăpată de foc
– pentru firele ei de iarbă stau cu cartea lipită de piept.
Îmi verific coperţile să îţi arăt cum pâmântul ne uneşte
cum noi ne iubim încă din întâia lui sămânţă.
