Pădureţele

De aia am strâns din dinţi şi ochi după
ochi am izbit cu pânze groase- pe mare ard
căpiţe de soare şi tremură aerul îmbibat

de fum- oglinzile sunt verificate tot la două
burţi de balenă înainte.
Mă priveşti prin sumbre lentile, stai cu
mâna întinsă către mijlocul meu, mergi atent
în tine cu cădelniţa de ivor şi pene fine de
pescăruş.
De aia am strâns- cercul ce-l desfac cu
braţele risipite de-o parte a cerului şi de-o
parte a-ntinsului, sub lemnul îngust ce-mi aduce
uscatul la barcă- deşertul din pleoapele lui
ştie să dezlege imaginile lacustre;
de aia am strâns din dinţi şi din pumni, de
aia am pierdut firul de plumb ce-mi va urma
lespedea la munte- cărări de frunze uscate,
şerpi decapitaţi şi lumina spălată pe piscuri.
Stai cu mâna prin părul meu şi elicea roade
în stâncă ultimele umbre reperate de soare
– rostul e să ne-mpotrivim, cădelniţe de
amar sânge dormind înăuntrul roţilor imense
ce duc duc duc duc înainte surâsul firelor
castanii ce-ntind sub mâna ta întâia lor
atingere.