Vederile de la Со́чи
spun cât de mult curaj a avut
bunicu in ’84.
Nu-mi pasă că se stătea la cozi
și nici că nu era mâncare.
6400 de lei pe 2 cocoși de porțelan,
nebunie curată, banane pe dulap.
Taxiu ’4 mergea cu metanol,
lăzile de Pepsi stăteau în fața ușii
și ai mei mâncau portocale.
Am renunțat la Rai
din pur egoism.
Picioarele îmi zac
în ciupa cu apă rece.
Pe Kafka s-a pus praful,
iar macrameul tronează pe Elcrom.
În cui stă pensionată uniforma tatei
și dracu știe când se va întoarce mama.
Până atunci, azi e duminică.
Ceai negru și atât
Nu o să dau vinul la schimb,
dar într-o seara de joi
negrul mă încântă mai mult.
El și-a vărsat tutunul
în timp ce cu dexteritate
se pregătea sa ruleze o țigară.
Mă privește cu subînțeles, ochii ăia,
și știu de pe acum ce mă așteaptă.
Poate sunt o artistă a foamei
Mă hrănesc cu inspirație
și printre respirațiile sacadate
Se simte vibrația creației
Intensificată de amploarea dorinței
Scursă prin cerneala translucidă
a unui suflet în ascensiune.
O ploaie acidă se instalează peste oraș
iar în urma pașilor mei se dezlănțuie haosul.
Am sufletul ciuruit de gloanțe
Și seva eternității se scurge încet
în noroiul care-mi ajunge până la glezne.
Picăturile îmi sculptează fața
ca pe o bucată de marmură de Carrara
Ochii îmi sunt foarte tulburi.
Arde.
Fiecare pas, gând, amintire.
Nu caut adăpost ci înălțare
fără de aripi.
Dacă într-o secundă se trăiește viața
atunci vreau să dansez printre nuduri
pe muzica lui Bach.
Să simt vibrația prin tălpile goale
în timp ce trupul se lasă unduit
de o pală de vânt,
Iar chipul mi se scaldă
în soarele de august.
Dacia verde 804
din duminicile pare.
Sticlele de alcool luate pe nv
expuse pe mobila luciaosă.
Primul set s-a spart în 77.
În dulap stă juma’ de mașină,
o blană de nutri și un alendelon
luat pe valută.
Mașina de spălat automată
făcea furori în cartier
Cum a făcut și blițul de la Polaroid
în 24 decembrie ’89.
