politețuri
oricât de stimabili am fi unul cu celălalt
mai degrabă aș sta să aștept picătura chinezească
tot ce îmi arați e cât de megafon ești
în urlete și strigări concesive
aproape una de alta ca-ntro cutie de
te-ntreci prea mult așa că doar vezi tu
cu rândurile din email nu corespunzi
de-aia nu răspunzi decât pe mess
când mă vezi online unde mi-ai pus și nickname
și-ai schimbat like-ul în emoji
ai mai spus și că-ți place ultimul articol
postat pe ceva blog de n-am auzit
nici tu nici eu de el
stăm amândoi cu spatele la bărcuța din cadă
nu ne mai jucăm cu șireturile bocancilor
ne-am luat scai acum
eu de tine
tu de mine
blue tan blues
bărbatul cu bronz albastru
pe care l-am văzut
în genunchi și c-o chitară
și-aștepta să vadă bronzul
celor care n-au fost scuipați
din grenfell tower
nu-i vede pe cei în negru
-săriți-
deși ai crede că pentru ei
stingătoarele n-au importanță
au salvat pantofi, pălării, halate
se smiorcăie când n-au apă caldă
și fac urât la intrigi de taxare
bărbatului cu bronz albastru
i s-a rupt o coardă
pe trotuar
în față la grenfell tower
„cânți și-n pub-uri, așa-i?”
îl întreb.
Iar(n)ă
culcat în poziție de flotare
încerc să fac genuflexiuni
în timp ce statuia mă privește
în mod concret fiecare unghie
îmi arată că duc lipsă de interacțiune
țigara e lăsată la locul de panică
pe care îl frecventez atunci
când punctul roșu nu mai e centralizat
fularul e strâmt și oricum nu-l folosesc
mi se aburesc ochelarii
nu e decât pentru acoperire
urmele spre bucătărie nu au
un pattern specific
mi-era foame pe-atunci
și-a nins
o oră până, te rog
statura ta e ceva opțional
ca furculițele de la restaurant
sau folia de aluminiu
d-aia împrumut mereu biletele de taxi
s-ajung la ce vrei tu iar uneori
n-aș lăsa bacșiși
pierd atunci la kilometraj
când îi leagăn picioarele de becul roșu
uit că îmi pun centura și cad
pentru că mașina merge
doar în reverse
frâna e și ea ceva opțional
ca furculițele de la restaurant
sau centura de siguranță
am vrut să te surprind cu un solo
mi-am setat privirea în parking
iar acum febra mi se întinde
mintea mea devine o infuzie
de rock and roll și zahăr
atunci când pornești radioul
și schimbi fracvența pe 107.5
Golden Slumber acum
și tot ce pot să fac e să fiu un groupie
iar brațele tale Paul McCartney
live la mine în mașină
nu las niciodată luminile aprinse
atunci când pornesc pickup-ul
dar abia atunci înțeleg cum negrul
îți vine atât de bine atunci când
ești îmbrăcată în alb sau deloc
aproape am dat play
la una dintre piesele mele
dar acustic n-a fost niciodată
genul tău
sloth
nu mai știu dacă mâinile îmi sunt roșii
de la frigul sau de la căldura
din fortăreața în care mi-am sechestrat
toate jucăriile
sunt același plin pe care îl faci
între două drumuri
doar că eu port cămașa mea verde
ca pe o cămașă de forță
ca un psihopat care folosește olița unui infant
pe post de ulcior pentru aghiasmă
număr oi în fiecare seară și scuip
pe fereastră ultimele notițe din jurmal
le aduci le reasamblezi
astfel încât să faci din ele
cafeaua de dimineață
on/off
de câteva nopți plouă în continuu
iar copilul pe care l-ai întâlnit ieri
are aceași șapcă și stă ascuns în
în spatele hambarului
sub un covor
pe care bunica obișnuia
să-l țină pe perete
țigara pe care o fumează
e improvizată
la fel e și ochiul lui stâng
printr-o gaură privește hornul
și simte cum fumul îl arde în ceafă
și ea plină de bube
de la acea epidemie
din acea dimineață
când au deschis televizorul
trage-te! vreau să văd!
epilog
sunt gata să îmi pun în lingură
o ultimă picătură de puroi
spitalul e gol și nimeni
nu se mai uită la mine
paturile scârțâie mai rău ca înainte
pentru că le-ai lăsat să ardă
și acum sunt ruginite
de la umezeală
la masa de la 2 și-un sfert
ziua trecută
am plecat mai devreme
pentru că nu te mai suportam
cu mintea înstinsă
și lipită de perfuzii așteptând
să îmi scoată cineva glontele
din minte
încă aud
încă țintesc
încă alerg printre ghimpi
de data asta
cu tine în turnul de control
autobuzul meu nu pleacă
până la două și-un sfert
azi
toast
e mereu cald în zilele în care strâng șuruburi
cavoul se întine pe asfalt
în timp ce fierarul
îi netezește marginile
s-a întâmplat să aștept și eu ultima ședință
de câteva ori
mereu la etajul cinci
unde a mai rămas
un pix un burete o tablă
pe care vor rămâne desenați
în careuri alb-nebru omuleți
cu bice în loc de brațe
fierarul mă scoate din cuptor
pe jumătate nefăcut
și rămân marginea cavoului
care încă se mai deschide
outlet
ce faci cu țeava rugitină
și glontele care se aprinde
înainte să deschizi capacul
scaunul trebuie să rămână sub picioare
pentru că altcineva trebuie să măture
praful de pușcă
firele de telecomunicații te încurcă
atunci când vrei să cobori la subsol
unde ne despart crăpăturile tranșeelor
ce faci cu țeava ruginită
și de ce rupi trăgaciul
când pui ținta pe mine
oblic
încă o scrisoare și rămân
fără simboluri pe mașina de scris
tai rândurile cu un fierăstrău
iar trenul îmi leagănă
semnele de punctuație
și le aruncă la periferie
nu mai am control asupra normelor
depind de hopuri și de iepuri vânați
ca șoarecii înarmați cu fire de cenreală
– aprind bețe parfumate –
urât din partea lor să stingă lumina
voiam să văd cum fumul
se opune direcției de mers
spune-mi că nu te-ai plictisit
de călătoriile astea
cu tălpile tenișilor roase
în care alergăm
ca niște arlechini dezgoliți
r(e)ed
trăim într-un gol în care colțurile sunt derizorii
un fel de ciorap al lui don quijote lăsat la mucegăit
ca laptele acru preparat de mama la cârligul de pe teracotă
mi-e milă să las direcțile în cenușă
nu-mi mai simt decât buricele degetelor atunci
când încerc să reînnoiesc template-ul la fiecare două bucăți de lemn
trei oameni și o teracotă din care iese ceață
în loc de fum avem miraje din plastilină astupate de lumini de far
înghit gloanțe de kalashnikov venite din brațele tale
când ridici capul spre coapsa mea
plină de decorații și un tatuaj aranjat la programarea de la 7
unchiul nu mai spune nimic și mă sperie
sunetul pe care îl fac sprâncenele lui în ultimul timp
nu mai e loc de armistițiu în momentul ăsta
am lăsat să îmi cadă pielea de pe pupilă
să mi se decojească ambițiile de tulpina unui copac
pe care sunt imprimate afișe wanted
nu-mi mai văd decât bătăturuile de pe șolduri
pline de inflamații și pureci care cântă
ca o orchestră de arlechini muzică ambientală
doar în orașe-roșii
