- într-un picior cu degetul mare ridici o carafă cu vin pică pe jos degetul se încruntă pisica se sperie pe lângă pereţi stau cu burţile lipite cu sângele lipit zgura se întoarce în sprâncene o gură umedă şi după pisica cu ghearele moi şi ochii bulbucaţi vinul pătează călcâiele pielea se sperie pe lângă pereţi mama cu tata în bucătărie pe la apus cu dinţii goi în gura mamei şi ochii bulbucaţi hainele cad în apa fierbinte o mână micuţă în capul tatei şi pielea se sperie pe lângă pereţi o mâncare murdară pe limba tatei şerpii îşi ascut cozile şi pisica se sperie în creierul soarelui o mână micuţă cu pielea crescută sângele lipit se întoarce în tâmple carnea umflată din gura mamei un urlet şi pisica se sperie din pereţi curge zgura ca mercurul şi ochii bulbucaţi pompează în gura mamei cad în apa fierbinte şi pisica se sperie muşcă şi capul tatei coboară cu dinţii goi înfige zgura într-un picior cu degetul mare o carafă cu vin pică pe jos degetul se încruntă pisica se sperie cu pielea în dinţi în creierul soarelui
- noi doi şi don quijote am putea fi prieteni pe viaţă
când se plimbă cocorii pe
garduri
cu nebunia în limbă
fetele sălbatice care locuiesc în
casa cu grădină
obrajii le respiră ca o
inimă
mă duc la ea cer o pungă de zarzavaturi mă
întorc
gura ei ca o câmpie mumificată
dinţii sunt verzi
limba i se fâţâie şi lângă ea un
pumn de vrăbii sălbatice care îşi
smulg
penele
- până la linia de sosire 3 2 1
aseară am văzut o ambulanţă
cum se împiedică de un muşuroi de
furnici
a omorât vreo 750 a băgat în comă alte 2000 nimeni
n-a curăţat sângele
au agonizat în creierii
asfaltului
un ciorchine de corpuri mici şi
inteligente
cineva le-a tăiat
limbile şi le-a pus în
vitrină
mai vin oameni cu flori de
plastic
dau drumul la robinet şi după
5 minute uită pentru ce au avut nevoie de florile alea de
plastic
azi
băieţii le arată cu degetul fetele roşesc ca la
biserică
intru
prin putoarea de oţet
le văd corpurile întinse pe
gresie
stomacul le-a ieşit prin
inimă
şi dinţii au
răsărit prin carne ca prunele prin
găluşte
deasupra lor
capetele sfinţilor
întunecă liniştea
când cu mânecile suflecate în colţul
drept
cineva cântă la pian
şi
capul se chinuie să nu
cadă
peste puţin timp copiii vor
întreba unde le sunt
mamele
şi eu îi voi minţi că sunt
bine
şi copiii vor râde şi vor spune că le e
dor
ca într-un borcan cu apă dulce
capul se prăbuşeşte în pământ şi
la fel şi
ochii
dezosaţi
ecourile nu se uită
niciodată
- serotoninemie
după-masă târzie aproape ora 6 şi un cer nespălat între picioare torontalului puţină lume vreo câteva ţigănci care vând flori în rest numai tramvaiul pe trotuar niciun biciclist faruri de la maşini doliu pentru miopi un cuplu în vârstă se plimbă mâneca paltonului ei atârnă pe pielea lui edeme şi puţin parkinson în sus un cap blând cu ochi oblici gura uscată se uită spre ea cum vorbeşte maxilar arcuit mult păr alb şi nişte sâni graşi un nasture e descheiat el îi pune mâna pe piept ea râde nu reuşeşte să închidă nasturele oftează ca un puber soarele îşi trage căciula pe cap ea tremură braţul îi intră adânc în cuta paltonului „să nu vină ploaia doamne” şi un tănâr dezordonat care se grăbeşte le taie calea el vorbeşte aproape în şoaptă „nu vine nu vine” ea se linişteşte dar tremuratul nu tot acolo se uită amândoi la cer la tramvai la ţigănci nu spun nimic ora 7 şi un întuneric de plastilină încă două străzi şi scara blocului nr. 1 apartamentul 6 cu uşa din lemn de nuc şi pereţii groşi ca solzii de elefant el îi ia paltonul nasturele cade ca prima zăpadă ea se descalţă aşează cizmele sub chiuvetă fermoarul se cască se uită pe geam „ce bine că nu a plouat până am ajuns acasă” el nu aude ce spune e transpirat se aşează pe un scaun şi oftează aburii ies prin nări şi merg spre ea cu ochii plecaţi ora 8 ea închide geamul dă drumul la radio e teatru radiofonic „dă mai tare” se scarpină în urechi îşi îndreaptă părul ud se uită la ea cum vine îi atinge mâna sunt amândoi calzi în coridor lumina putrezeşte şi uşa rămâne deschisă
- când bate toaca
vampirii stau culcaţi sub geamurile
mănăstirilor
şi rod dintr-o pungă de plastic marginea
coralului
se usucă şi
pute
un lighean cu apă clocotită dedesubt
picioarele mamei în rochia din dantelă
grena
năpârci cu cozile îmbobocite
alunecă din copaci ca pe
tobogane
substanţa se bifurcă ochii
muşcă din linişte
ca dintr-un
toblerone
expiră pe data de 19 aprilie două mii şi ceva
tiptil
cu mâna înecată în bucata de
carne
închizi ochii te gândeşti la mama faci o rugăciune pui mâna la loc pe
masă
părul ridicat pe şira
spinării
e un gât de balerină bătrână
rosteşti numele mamei data ta de naştere săruţi
icoanele
ca un copil retardat care îşi caută
cariocile
îţi desenezi capul călcâiele coloana cu mâna
dreaptă
creierul intră la menopauză
în vizuina ei
pielea îmbătrâneşte invers
un lighean de întuneric fierbinte
într-o cadă cu copii
orbi
aplauzele devin o crustă lipicioasă
şi moartea se linge pe
degete
cu părul împrăştiat
dă jos paltonul de pe ea îşi aruncă picioarele şi braţele şi coatele prin cer şi pe pământ
ca şi când
pe un cer strâmb ar locui sori în cârje
moartea se uită zâmbeşte îşi
pipăie
pielea
şi ochii încep să tremure
nebunul încalecă iapa
mama mă piaptănă îmi face codiţe
împletite
la ora asta când moartea se ascunde în
plopi
nimeni nu mai închide
ochii
- eufrosina vrea la micul
dejun
clătite
mușcă din burta sfinților ca
dintr-o coapsă de
cal
mămăliga sfârâie
labele din spate
ascultă
zgomotul norilor şi pielea subțire pe care o
împung
țânțarii
noaptea cască cu uvula
desfăcută
își pierde pantofii când într-o cameră de trei pe patru mama şi tata se joacă şi copilul urlă cu gura deschisă la pântecul
lunii
stelele au testicule umblă
dezbrăcate prin
cameră
dacă vezi un bărbat îmbrăcat în
alb
sărută-i picioarele smulge-i mustața fă-i
ciorbă
eufrosina tace e ca o
stâncă crescută între
valuri
nebună şi handicapată cum ia lingura de
mămăligă o duce la gura
lui
nasturii cad pe gresie şi în infern
gurile apostolilor așteaptă
carnea
