Retrospectivă
m-am rugat
să nu-i rămân străină-acestui loc
am adormit cu ruj pe buze
lângă scheletul de pe canapea
locuiam deasupra unui semafor
și degetul meu a atins adesea degetul ploii
am privit cerul și avioanele
ferindu-mă-n secret de gloanțe imaginare
caietului tău de poezii
i-am lipit filele cu miere
am devenit o urmă de creion
păstrată, peste ani, într-o magazie înghesuită
nu fi naiv!
bunicul a zidit scrisorile bunicii
în fațada noii locuințe
ți-o mai spun încă o dată
mi-am rostit crezul pe străzi
și-am scos bombe din Valea Iordanului
sunt doar un alt poem
îmbătat de cântecul apelor
și prietene, nu mă judeca astăzi
m-am născut dintr-un bob de cafea
glasul să-mi fie colind
Judecată
ți-au înghețat buzele
picioarele-ți sunt încordate
dac-ai să cazi, o iei de la capăt
ți-au înghețat buzele
și mâinile pe metalul rece
picioarele-ți alunecă la deal
păstrează-ți echilibrul
în fața ta e rândul
îți pare că ai murit
și te înalți acum
în ceață, siluete cad și se ridică
iar tu ești doar observator
cât o mai fi de urcat?
poate-ai să vezi soarele
și brazii așezați în scări
sau ai să te oprești pierdut
în mijlocul albului asfixiant
ești un dram de existență
agățată într-un teleschi etern
cu buzele înghețate
nu mai știi de te-ndrepți spre judecată
sau ai să cazi din nou
94-17
sub bradu-mpodobit
zace-un tânăr mort
se cântă colinde și Hristos a-nviat
azi s-a născut în veșnicie
Epilog
Auzi păsările?
spuneam că –
Șșt!
Ascultă
Păsările
aș vrea – să-mi întâlnesc versiunea de 6 ani
în străfulgerarea de lumi
să bântuim la ore fixe parcul cu statui
aș întreba-o de câte ori a plâns
mi-ar spune că antonimul soarelui este eclipsa
fii atentă, puștoaico
atunci când nu te mai așteaptă nimeni în gară
când casa-ți va găzdui ție personalitățile fantomatice
când ne vor dărâma biserica
și ne vor șterge contul de Facebook
ascultă păsările
atunci vei ști
că sfârșitul lumii a fost deja
Mă numesc înviere
și m-am născut s-aprind făclia lumii
așa mi-a spus duhovnicul
la două luni de la incident
m-am abătut de multe ori
prin lanuri de porumb, strigând
că norii s-au transformat în aur
m-am îndrăgostit de valuri!
și viața mea scufundată-n mare
e o înșiruire de bilete fără loc
în final, soarele se va așeza pe-o aripă
aștept să mă întrebi pentru ultima dată:
tu cum mai stai cu răsăriturile?
Miezonoptică
e beznă-n vechea catedrală
suntem doar noi – și lumânările
o creangă de brad își trimite umbra
s-o poarte-n rugăciuni, la geam
în ușile împărătești stă tata
siluetă angelică așteptând în întuneric
ne proiectăm spiritual de secole
cu fiecare otpust de lume
e vreme de mătănii
frânturi de conștiință îngenuncheate
la ultima miezonoptică din an
liliecii din clopotniță priveghează
