***
Hai, vino să ne spunem câte o poveste
eu una tu una … poate fi aceeași
dar la fiecare frază să facem un pas înapoi
vreau să o aud prin distanța creată dintre noi
***
Ai scris cândva că singurătatea este doar o altă ființă
menită să ne bată la cap ca un clovn enervant și jucăuș
îți urmăream scrisul mâna ta
se mișca în acord cu sunetele inimii mele
sunt aici, în spatele tau, un clovn enervant și jucăuș
aștept
inima ta s-a oprit
mâna ta nu mai mișcă
pe biroul plin de ziare un pix enervant și jucăuș
încă scrie
***
Palma mea este o diadema pe piciorul meu
piciorul meu este un bloc pe pământul meu
între palma mea și pământul meu
există un Dumnezeu care își cere locul înapoi
…. din când în când îi mai dau câte o palmă
din când în când face genuflexiuni
***
Tanti Ița – peste rochia ei își așază o petală de prin curte
picior peste picior, vârful degetelor alunecă peste gât
ochii larg deschiși în reluare
ca o masă de corali
își desface rochia
sânii la vedere tanti Ița așteaptă să fie privită
pulpele grase, șolduri lăsate
riduri ce se împerechează peste piele
ca un șir de larve
de aici – doar linii, puncte, culori răsucite
privitori muși fără repere critice
***
cum să-ți sară bobul de mazăre din farfurie
ai stat pe bobul de mazăre
ai stat cu vârful piciorului pe bobul de mazăre
de mic faci piruete în urechile copiilor
reciți poeziile lumii
în limbile lumii
ai pictat mâța în verde, soarele în cimitir,
piatra în leac
drumurile tale sunt simple – de la strada d la strada a și înapoi
vii și pleci și tot așa
când ai plecat casa mea s-a făcut roman psihologic
când te-ai întors casa mea e o nucă suspendată într-un copac
după ce ai cusut copacul firele sale
se așază acum ca și colier
colierul este suport pentru florile de grădină
de ți-e foame, mănâncă toți nebunii de pe munți
smulge privirile de pe pereți
pune-ți câte una când ai chef
***
– te aștept…?
– (în gând) te rog
-?
-(in gând) când îți pui ochii într-o carte, îi lași acolo ?
ajungi la podul bunicii/ culegi mure vara?
-zi, te aștept?
– (în gând) da, te rog
spune-mi, lași ochii acolo? spune-mi te rog, ai face
ca iubirea noastră să sune ca butoanele unor mașini
să se audă din ea câte un e, un u pe o tastatură
și dincolo e un deget banal, oarecare
să știi că acela apasă sunetul iubirii noastre
să știi că așa sună un a un e
că toate sunetele sunt aceleași
iubirea noastră nu are sunet
-te aștept (țipi isteric)!
-(în gând) te rog…
***
După omletă, urmează plimbările lungi și casele mici
port fuste colorate, rochii tricotate, știu că vântul mi le va așeza mai bine
uneori mă plimb mult prea devreme, alteori mult prea târziu
mă uit amețită în jur caut niște ochi cărora să le vorbesc
întind fața ca o plastelină peste fruntea unora
nu știu ce să le spun
conversațiile mele sunt învelite într-un bandaj din care tâjnesc niște picuri de ploaie
mă opresc în fața trubadurului din piața operei
doresc să îi spun ,,lucrurile sunt mici, omule, mici mici..”
mă urc pe câte o statuie îmi vine să strig
nu strig sunt doar un alt om naiv pe o piatră
fac exerciții de echilibristică și întind acest poem haios
sub plimbările mele
în întinderea lui pașii mei să râdă caraghios
pașii mei să nu-l mai recunoască.
***
mi-am cumpărat mâncare haine mobilă casă insulă oraș pământ oameni spitale biserici viața de aici de acolo de oriunde irealitatea fascinația dumnezeu dracul cărți mașini avioane filme porno filme religioase asta și aia de acolo cărți mașini mobilă oameni irealitatea….
le-am înfășurat într-o perdea m-am așezat pe ele ca o gâscă obosită
mi-am cumpărat un duplicat care să-mi cumpere mâncare haine cărți case mașini….
încerc să caut locuri unde oamenii sunt o raritate
să mușc scoarțe de copaci mă bucur că soarele e palid
golanii mai trec și pe acasă după o coajă de paine și unt
din când în când ne salutăm mamele din trenurile de demult
ale deportaților
noi credem că plecăm undeva unde ne dorim
că nu avem alte speranțe decât inima goală chipul rece
mirosuri de prezență umană la bude
noi știm că avem voie să plecăm
încerc să găsesc locuri unde omul e o raritate să fac dragoste la sânge
picurii să se reverse până când corpul meu e un foietaj subțire și sfărâmicios
***
l-am obligat să se uite la mine
e simplu – am luat două tave de metal
le-am lipit de obraji
eu am devenit o sferă de oglinzi
astfel că oriunde se mișca era doar chipul meu
***
cuvintele noastre se salvează din mers
nu știm niciodată ce am spus tonurile, sunetele,vibrațiile
se vor cântări la kg prin obor
vor fi substanțele unor oameni
care au făcut cândva cumpărături la kaufland
care au avut fantezii sado-masochiste
care au mirosit castanele și au facut vile
aceste cuvinte care ne lasă din mers ca o trenă
sunt corpuri elegante ce nu au nici o legatură cu noi
***
Tot caut de ,,câteva zile bune cartea non-sensului”
bloguri literare, elefant.ro, liternet, biblioteci și bibliografii
pe internet sunt atenționată ,, subiect prea general”,
După primii mei pași de dimineață (făcuți cu atâta precizie și nesiguranță încât parcă îi reînvăț)
mă apucă uitarea – uit să scrijelesc pe ușa de la intrare semne de existență, prin urmare nu îmi amintesc a doua zi dacă exist sau nu
uit să pun plapuma pe scaun, să pară că va sta cineva acolo
uit să îmi pun apă în gură și să stau doua minute așa….. să îmi imaginez că apa din gura mea este
oceanul ce scoate sunete de tic-tac și îmi lovește puternic maxilarele
uit să îmi amintesc de mama, de rochița mea diafană
uit să sfârtec privirile umane ca pe niște afișe pe care sunt furioasă și să le transform în plastilină
( nu m-am prea jucat cu plastilină când eram mică)
uit să fac efortul de a crede că iubirea e o invenție veche, la fel de importantă ca tehnica
• ușa (sens = obiect de diferite forme și culori care permite intrarea/ieșirea dintr-o încăpere)
P. S. nu vreau ușa, vreau ceva care sa îmi permită să ies și să intru
• oceanul (sens = întindere de apă delimitată de continente)
P. S. nu vreau ocean, vreau o întindere de apa
• plapuma (sen s= învelitoare de diferite materiale care se folosește pentru încălzirea corpurilor)
nu, nu vreau nici plapuma, vreau ceva care să mă acopere
• scaunul (sens = mobila pe care te așezi)
vreau ceva pe care să mă așez, nu scaun
• privirile ( și, iubirea) sens – etc.
Bună! Numele meu e Em, caut de zile întregi cartea non-sensului.
***
Căciulița mea e făcută din bomboane de mentă
primăvara culeg mure/ iarna le pun înapoi
fericirea mea se compară cu fericirea unui zeu care și-a pierdut puterea
și în sfârșit poate lenevi la un film siropos, mediocru
da! în războaie mondiale și furturi comerciale, sar mii de fericiri (top-top) cu căciulițe din bomboane de mentă
care așteaptă o altă catastrofă
***
Hai să spunem o altă poveste. Pui tu picior peste picior, să o relatezi pe o tonalitate gravă?
pui capul peste cot, să pară că visezi?
sau preferi, cu ochii închiși?
hai să ne împreunăm mâinile – o spunem ca o rugăciune.
