1.Xenomorph (Butterfly skin)
„iar tracii jeleau la nașteri povestește Herodot și se veseleau la
moartea cuiva.” („Sithuri la moartea lui Merton”- Ernesto
Cardenal)
încă nu am aflat de ce ne-am născut
sau de ce vidul este portocaliu
ca un ochi cirotic
ce veghează asupra acestui puzzle cuvinte-lipsă
cu forța imaginată a unei mâini amputate.
nu știu dacă trebuie să scriu acest poem de forma
unei inimi infestate cu licheni
care pompează funingine deasupra orașului în colaps
& mă întreb de ce corpul fluturelui
se transformă într-un vas subțire
prin care circulă un lichid alb
ce îmi apasă timpanele
la fel ca singurătatea incurabilă
care-ți lasă timp să te gândești
că între x și y se-ntinde frânghia unui spânzurat
& noi încă elaborăm trauma transmisă în dublu helix
de către strămoșii pe care ne străduim să îi iertăm.
ei au îmbrățișat proiectilul ale cărui grăunțe
încă hrănesc păsările morții-
cuib în metacarpiene,
sângele vâscos al poeziei cronice
ca un țesut spongios
rămas în urma unui atac cu acid.
de fapt moartea unui corporatist nu ne spune nimic
la fel ca încălzirea globală
sau pădurile incendiate.
cu toții avem nevroze, psihoze, borderline
care ne prind în cuști ale căror zăbrele
se agață bucla roșie a soarelui
ca un plămân intoxicat.
2.Monolit
refuz să mă-ncred în abandonații
care au inventat violența și limbajul
închiși în cușca lor de beton armat
în timp ce deasupra capetelor noastre
planează războiul nuclear
ca un nor de uraniu.
pădurile spinoase ard în cuptorul sudului
& reciful se îneacă în propriul calciu.
am stopat delirul de siguranță,
toți pleacă, nimeni nu revine.
prin licheni nu mai circulă lumina-
paralizăm biomecanic-
în copilărie îmi număram bătăile inimii
ca un cardiac
& credeam că visele nu au capacitatea
de a exploda pe cerul arctic
prin pielea scuamoasă.
acum corpul doar există
ca o ventuză pe un perete.
mi se reproșează că poemele astea nu sunt
suficient de sensibile.
greșesc. sunt o bestie sensibilă
pentru că aleg să mă trezesc
în dimineți mai mizerabile decât degetele lui Bukowski
după ce își ștergea fruntea
& performez ca o marionetă corporatistă
în monoliții de sticlă vie.
3.Matrioșka
duminică după-amiaza mă uit
la filmul despre Beksinski
& albul băilor din Varșovia.
animalul se zbate între tâmplele mele
ca o pasăre amputată emoțional.
frica nu mai are obiect,
nici măcar inima transparentă
& vidată nu mai face față
loviturilor precise în punctele cele mai vulnerabile.
orice mângâiere scobește măduva
& secționează nervii,
orice atingere se leagă de sinapse
ca un cheag nedizolvat.
omul deconstruit în teama primitivă-
doar un urlet- descărcarea unei puști.
am văzut primul transplant de rinichi mecanic,
prima cornee artificială.
ne printăm gândurile
dar nu suntem în stare să le prindem într-o hologramă.
4.****
trăiesc ca un animal-pradă
& ce e mai presus de mine
respiră în spatele meu.
torsul se topește-
trebuie să funcționez
ca un mecanism precis
& cuminte care nu are voie
să se agațe de nimic.
5.Sober (Survival Mechanism)
am visat că m-am născut pe un câmp cu molii
care acopereau soarele ca o pată de clor
iar furia & egoismul ca două răni întortocheate
nu-și găseau locul în organul minții.
sunt o statuie fără cap,
corpul îmi este o țesătură din păr uman.
ceilalți vor să se ridice de pe soclurile lor
& perimetrul captivității se strânge cu fiecare criză.
doar arta, ca o piatră neșlefuită
& imponderabilă ia locul vindecării
6.Hipersexualitate
//acum aplicăm metoda paranoico- critică//
sunt singurul meu subiect
-poetă a intensităților
& a bărbaților abandonați,
cu inimi croșetate din ață chirurgicală-
confund dependența cu mântuirea
de parcă lumina va mai spăla vreodată
frunzele arse de clor
sau că degetele retractile ale bărbatului adormit
care nu mă cunoaște
vor aboli singurătatea
ce îmi acoperă coapsele
ca o metastază imposibil de oprit.
