tata bea ceai în zăpadă
aburii desenează copii lungi şi albi
pe perete
cineva îi stă pe picioare şi cântă răguşit
„tot ce nu pot”
tata bea vodkă la soare
mintea mă desenează pe tine
ca o cămaşă
stau pe sufletul tău şi cânţi ruseşte
despre un câine cuminte
care îmi linge mâinile
tata se roagă
în genunchi cu mâinile ridicate
parcă e un pom tata
parcă locuiesc în el
Comments
Moni Stănilă
acesta nu e un poem nou. a aparut si pe hyperliteratura, dar am tinut sa il postez si aici.
cris
Are un aer atat de serios si de inalt poezia ta. E vers, apoi fum, apoi abur, vers din nou, o poza veche, ultimul […] Read MoreAre un aer atat de serios si de inalt poezia ta. E vers, apoi fum, apoi abur, vers din nou, o poza veche, ultimul vers. E poezie asa cum inteleg eu poezia. Reala, adevarata, usor trista, umana.. foarte umana. Ma lasa fara cuvinte poezia ta. Read Less
Moni Stănilă
multumesc cristina. cred ca in ciuda tuturor aparentelor, eu sunt prea serioasa si asta razbate :-)
alexcoltan
in sfarsit ,am dat de ea !!! felicitari monica inca o data! fara suflare !
alexcoltan
monica mai ai poezia aia cu casa prima pe care ai citit-o, eu cred ca e foarte tare !
urdumheit
http://www.cs.berkeley.edu/~richie/poetry/html/index.html ...din ciclul eu tata si tot felul de alte personaje felurit poieticoase