Locul : Casa Studenţilor, jos, la parter
Timpul : 2 februarie 2010
Au participat : trei oaspeţi şi o mare parte din membrii cenaclului Pavel Dan
Actul 1. Se citeşte, în ordinea cunoscută, mai întâi proza ( B. Cazacu – „ Intrusul” ), apoi poezia ( O. Sandu – un ciclu de poeme ).
Actul 2. Cel dintâi care ia cuvântul este Eugen Bunaru, care îl situează pe B. Cazacu într-o fază prolifică, productivă. Proza adusă, alcătuită din cinci capitole şi un epilog, alunecă pe două planuri divergente, care girează în jurul personajului central. În primul dintre capitole, autorul pare să pună la bătaie un întreg registru parodic, cu accente groteşti şi ne aminteşte, prin aceasta, de lecţia narativă a unui M. Pora. În acelaşi timp, scenele statice, de salon, evidenţiază o anumită aplecare spre portretistică şi descriptiv, care ne trezeşte nostalgia povestirilor cehoviene de atmosferă. Din al doilea capitol răzbate un suflu nou, textul pare să câştige în concentrare şi nervozitate, acumularea amănuntelor generează tensiune şi trimite spre un oniric şi un halucinant kafkian. Producerea irealului are loc prin dilatarea unor detalii. De asemeni, începând de aici, autorul începe să speculeze imaginile frumoase şi să-şi învăluie naraţiunea într-un fin abur poetic. Sintaxa mai scapă, însă, uneori, de sub control şi identificăm, pe alocuri, exprimări forţate, spaţii ermetice şi confuze. Mai trebuie lucrate şi dialogurile. Octavia este felicitată pentrui recentele confirmări – premiul I la concursul de proză de la Sibiu şi premiul III la poezie. Ciclul adus de ea pare să degaje o tonalitate obţinută printr-un joc continuu între tandreţe şi duritate. Avem de-a face cu texte bine lucrate, în care descoperim (auto)ironie, unde de lirism de foarte bună calitate şi un limbaj poetic imun la stridenţe şi la termeni tari, la clişeistica douămiistă. Uneori tentaţia epicului o face să folosească un tip de discurs narativ ce nu se topeşte bine în materia poemului, alteori rezolvarea situaţiei poetice ar merita, poate, revăzută.
Dragana Andreici, studentă invitată, este de părere că proza lui Bogdan este minuţioasă, atent construită şi îi transmite impresia de povestire rusă. Poate că textul ar trebui dezvoltat tocmai în această direcţie. Trecerea la capitolul 2 rupe, însă, curgerea domoală a poveştii. Octavia scrie o poezie a urbanului, cu secvenţe lirice, flashuri, în care par să funcţioneze analogii interesante şi care ar putea fi decodată prin mai multe chei.
Domnişoarei Cristina, alt oaspete al nostru, i-a plăcut primul capitol, aplecarea spre detaliu şi descripţie. Octavia îşi alege foarte bine titlurile
Lui Ionel Ţârc, autor al romanului „ Sfârşitul patetic al verii”, textul lui Bogdan îi aminteşte de Caragiale – şi anume, prima parte îi pare un început de „ Conu Leonida”, iar capitolele din urmă – de „reacţiune”.
Domnul Adrian Moroşanu, inventator şi poet, ridică mai multe probleme organizatorice, legate de funcţionarea cenaclului. În ce priveşte proza, este de părere că textele citite de autor data trecută sunt mai bune, aici descoperim exprimări ciudate. Şi pe Octavia pare să o urmărească inspiraţia mai mult în proză, poezia adusă pare neconvingătoare.
Marinel Oprea consideră că Bogdan se mişcă foarte bine pe ansamblu, dar naraţiunea ar trebui concentrată şi i s-ar putea imprima o mişcare ascendentă, spre metafizic. Poeta din seara aceasta scrie bine, cu naturaleţe şi căldură, are nerv, ştie să speculeze inversiunile de sens şi să evite locurile comune.
Ralucăi Sandu îi place proza pentru că sunt folosite imagini frumoase şi are sensibilitate legată de tradiţie.
Beatrice Serediuc îi atrage atenţia lui Bogdan asupra adjectivizării exagerate. De asemeni, tablourile / planurile create cu ştiinţă ar merita un story mai consistent.
Ariadna Perhald apreciază fragmentul în proză pentru imaginile frumoase şi pentru mesajul care denunţă minciuna socială – personajele care se mulţumesc cu reflexul hrănirii ; în poezia Octaviei atrag atenţia trimiterile spre psihologie. Pare că din ciclul acesta se degajă o mare tristeţe.
În opinia mea, proza lui Bogdan Cazacu este ingenioasă, în primul rând, ca şi punere în scenă. Din păcate, portretul personajelor secundare tinde să-l depăşească pe cel al personajului – ax central, mai slab conturat. Pasajul descriptiv este cel mai reuşit dintre toate ; sunt probleme cu repetiţiile, adjectivarea, acordarea timpurilor, folosirea cifrelor, tăietura bruscă a acţiunii. Octavia scrie foarte bine şi poezie şi proză. În şedinţa de astăzi este vorba despre o poezie a cotidianului, despre descrierea unei lumi acceptat confuze, în care realitatea se transformă în irealitate şi invers, în care personajele par să se întâlnească / despartă ca din întâmplare. Unele poeme aduc în joc impresia de cronică spaniolă, altele mizează pe socialul autohton. Discursul este echilibrat, cu tuşe de umor, imagini puternice, fără a fi violente şi secvenţe reuşite de lirism. Asupra unor amănunte ar merita, poate, să revină. Felicitări încă o dată !
Actul 3. Autorii iau cuvântul şi îşi mărturisesc intenţiile. Sper ca impresiile noastre să le fie de folos. Ne vedem marţi.
