A plecat dintre noi discret şi pe neaşteptate poeta și prozatoarea ANA POP SÎRBU (15 dec. 1948-23 iulie 2022). Rămâne să-i recitim și să-i redescoprim poeziile, Poezia! O Poezie adevărată, dincolo de mode și formule poetice de ultimă oră…, o poezie a esențelor, a stingerii lente, a umbrei și a luminii, a clipei care transcende clipa, o poezie căreia i s-a dăruit cu întreaga ființă până la final!…
„…Poezia pe care o adulmecă de peste tot, dar o găsește, mai ales, în zona profundă a sinelui. Acolo unde […] poate vorbi […] despre singurătate și iubire, despre speranță și visare, despre viață și adierea morții.” Sunt doar câteva rânduri, emblematice, desprinse din postfața la volumul Versuri (2014), despre poezia Anei Maria Sîrbu, scrise cu atâta pătrundere și finețe de doamna profesor doctor Rodica Bărbat.
Aprecieri critice dinte cele mai profunde asupra operei poetice a Anei Pop Sîrbu au mai exprimat: Cornel Ungureanu, Constanța Buzea, Dan Cristea, Marian Odangiu, Grațiela Benga, Geo Vasile, Ilie Gyurcsik, Simona Constantinovici, Ion Arieșan, Liviu Antonesei, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Mocuța, Felix Nicolau, Tudorel Urian ș.a.
Dumnezeu s-o odihnească în lumina păcii veșnice!
Eugen Bunaru
Trei poeme de Ana Pop Sîrbu
Ochii pustii
E-o după-amiază care nu se mai termină.
Lumina trece prin mine
Cu ochii pustii.
Șterge ceața,
Cum noaprea mi se-așază
Pe fața-mi
Ca o copertă
Ce închide cartea.
Lumina din jur
Ziua de azi ne ține.
Verdele ei îmi intră în vene.
Soarele taie țipătul
Cu umbra lui.
Chipul se lovește de aer.
Marină
Valurile repetă la nesfârșit moartea.
Aceeași lentă legănare.
Dinspre sfârșit, spre alt sfârșit.
Glezna lumii se acoperă cu nisip.
Alege-ndoiala din umbra lăsată,
Neregăsită.
Algele stau nemișcate
Ca ziua de ieri și de mâine.
Apele pândesc silabele moi
Să intre cu ele într-un alt vuiet.
Liniile orizontului devin înșelătoare
Ca valul ce se oprește-ntre noi.
(selecție e.b.)
