POEME de Cristi Căliman
Camembert
Soarele strigă și cade între șuvițe șatene.
Fumul de țigară se aruncă plictisit pe fereastră
Și respirația ta, măturând cărțile de pică,
Aduce schimbul de tură. Și uzina se oprește.
Obișnuiam să cred că stânca e cea mai credincioasă
Dar încleștarea valurilor m-a înăsprit, în ritmuri
Paralele, de sare, și, tangențial, am învățat eliberare:
Palme împreunate, degete întrepătrunse, incandescență.
Schimbarea aduce cu ea un alt timp, unul ceva mai alb;
Un gust alterat, alimente mucegăite, poate brânzeturi
De lux. Câinele își tolănește umbra de viermi
Pe zăpada murdară și soarele ne sărută concepțiile.
Undeva în hol încă mai aud cariile cum rod lemnul
Scaunului gol ce așteaptă, dar mi-e teamă
Să mă așez. Mă tem de orice scârțâie, inclusiv
De inima mea. Într-un final, uzina a dat faliment.
Recurențe: autoportret
Seara se întinde tot mai ponosită, ca o pereche veche de blugi.
Furnicile își adună curajul ca să traverseze trotuarul.
Prin ganguri murdare sunt hăituit de insomnii,
Priviri dubioase și fugare, apoi totul făcut pe fugă, cât mai silențios.
Mai nou îmi las telefonul exclusiv pe silențios.
Rutina mă obosește tot mai des, ca pașii zilnici pe același trotuar.
Nu mai știu cum să mă îmbrac, cum să trag pe mine blugii.
Mă prefac că sufăr profund dar sufăr doar de insomnii.
Mă cred poet, dar poezia mea e doar o agasantă insomnie
Ce hoinărește, zilnic, pe trotuare,
Privind chipuri sluțite de plictiseală, pe care silențios
Și cu tact, le introduc în buzunarul de la blugi.
Mă întrebi din nou cum îți stau blugii.
Ca gunoaiele pe marginea trotuarului.
Dar mai bine un zâmbet tâmp și silențios
Decât alte certuri, alte insomnii.
O pereche ruptă de blugi și același trotuar murdar și obosit.
Ploi de insomnii scaldă orașul, dar visele, ca și străzile, rămân silențioase.
fractali epicurieni
am devenit incediatorul în serie
al sufletelor cinefile
buboiul plin cu puroi pleznește
la cea mai neînsemnată
și cea mai plăcută atingere
lacrimi de extaz se scurg din beșici
fractali epicurieni
împăienjenindu-ne rețelele capilare
dând naștere altor malformații
genetice genitale geniale
avortul a devenit o problemă estetică
în absența altor dovezi nu putem
decât să aplaudăm implozia succesivă
a generațiilor viitoare
până-n punctul zero
până la big crunch
un melc carbonizat trecutul
trasează icnind ca ars de viu
o ultimă urmă slinoasă și cenușie
singurul cuvânt adevărat
rostit vreodată de umanitate
galben de kapoor
ascunde-te după un șirag de dinți,
dar nu după un zâmbet. într-o pădure
unde copacii nu mai răspund corespondenței.
ascultă culorile și lasă timpul
să te străpungă.
ce-ți mai spune galbenul?
nimic nou, poate ceva definitiv,
un jurământ pe viață,
dar nicidecum definit, ca urma vagă
a unui halou pe deget.
trăim în vremuri pline de abundență.
soarele strălucește mai din plin ca niciodată
și apele ne inundă tot mai mult malurile minții.
culoarea devine o condiție.
dar noi nu mai ducem lipsă de nimic.
am învățat că omul
poate supraviețui
câteva zile
fără apă
și o viață întreagă
fără iubire.
***
Femeie iată fiul tău
Ajuns mare poet. Idiot
Atins de har divin,
Excitat de orice atingere,
De lamele sălcilor
Și de tecile cuvintelor tocite,
De gustul pâinii lipsite de sare
Și al jumărilor parcă stropite cu spirt,
Flambând căldura comodă și mașinală
A gesturilor repetate mecanic.
Un melc bătând în retragere,
În chilia sa, oracol
Privindu-și fălos ombilicul,
Sau roua de pe cuțitele ierbii
Ce-ți despică blând tălpile,
Poetul rămâne difuz în absența
Dintre noi doi nori,
Unde soarele se retrage
Palid și timid.
POEME de Vlad Ciuresscu
Vise monocrome
Meta
Holograme blazate
În umbre deșarte,
cripte electronice
scrijelesc o lume arhaică.
Un mediu digitalizat
de fantasme virtuale.
Munți și arbori
de betoane.
Ecrane și lumini
împânzesc vuietul suflării.
Catalizat de emoții imaginare
unde spectaculare
trăiesc într-o lume virtuală.
Călătorie
Misiune selenară
către pânzele albe
ne îndreptăm cu toții,
prigoniți de bâzdâganii mentale
și pentagrame orientale.
Misiune selenară
către găuri albe
plutim cu toții,
refulați de disecții mentale
și cruci spirituale.
Toamnă
Mere și rubarbă,
adie în urgia cea de toamnă.
O simplă vază prigonită-n
pântecele ceții
respiră.
Pielea ei melodică,
o baladă de octombrie.
Părul auriu ca frunzele trecute.
Ochi căprui ca rodul nucilor.
Fină făptură, aprinde văpaia
din pieptul meu pustiit.
Valsează cu mine
în mireasma înțepătoare
în miezul nopții goale.
Metal
Hlizit de singurătate,
posac hibernez
în codrii de titan,
frunzele de cupru
se topesc peste frunțile fierbinți
Râul de mercur
toarce amărăciune.
Îndes palmele în rugină
sorb
pustietate amăruie.
Fumul încinge circuitele,
decad în melancolie
peste colinele de fier.
Coliba
Înăuntru sălășluiesc
umbrele uitării.
Căldura tristeții
îmbălsămează traumele nostalgice,
patul de veci respiră după tine
plăpumile reci aspiră după mine
pernele pulsează voci și suspine
umede,
lacrimi rotunde tânjesc după noi.
Holuri înguste secate de iubire,
colțuri pline de nostalgie.
ochii cei ce se lasă de rușine,
buze ce sclipesc de fericire
toate formează clipele petrecute cu tine.
Stingherit
Șoapte isoscele
mireasmă ce te alungă în sine
privire ce se înfruptă din tine.
Clipe arzătoare
cu al ei trup oniric.
Vremuri alienate
Petrecute cu tine.
Într-o curte pitică
antidepresive și nicotină
Muzica ne împleticea mintea,
palmele fuzionau în derivă
dar nebunia ne îndepărta
iluziile ne sabotau
iar gândurile ne izolau,
tot arzi ca jăratecul lemnos de ianuarie,
în al meu piept singuratic.
Apus
Pomii bătrâni scrijelesc
Scalpul albăstrui a cerului.
Arborii mișună și jelesc,
în șoaptele aerisite ale focului.
Oxigenul precar se debusolează
În nările divinelor entități
ce ne absorb gentil lumina ce ne penetrează.
Totul pare absurd,
trăim printre efemerități.
Duhuri roșiatice în năbușesc lumina
creaturi nocturne răsar,
cucuvelele răsună umil la lună.
Pasul meu devine vag și precar.
Aere
Blocaje mentale,
debarasează spaima uitării
pe o petală de nufăr timpuriu.
Plonjez în bocetele doliului
o față lungă și pală
privește.
Ochi cusuți,
buze lipite.
Costum și formol
un ventilator ruginit
suflă aerele morții.
ANUNȚ – Invitație
Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită joi, 3 noiembrie, la o nouă seară literară, ce se va desfăşura în sala de cenaclu a C.C.S.T.
Vor citi poezie: COSMIN DRAGOMIR şi MARIAN OPREA
Moderator: Eugen Bunaru
Coordonare online: Ionuţ Manea
Vă așteptăm cu drag!
