REMEMBER
4 poeme de ION MONORAN (18 ianuarie 1953-2 decembrie1993)
***
M-am născut în provincie
n-am studiat filozofia dreptul
nici autor de canțonete celebre nu sînt
poet angajat sau colaborator la reviste
iubesc viața concretă
imnul mușchilor libertatea sărutul
orașul această ființă de care v-am mai vorbit
sînt un mesteacăn tînăr
cobor în stradă fără regrete
drumul meu contradicția nădejdea
a a început.
***
În adolescență
singure gîndurile mele erau frumoase
Bună ziua o mie de sinucigași, le spuneam
La douzeci de ani
Credeam că poezia a murit la fel ca Laocoon
și de fapt cuvintele versurilor mele
nu erau cuvinte
ci perechea mea de pantofi de duminică.
Pînă când tata a vîndut casa
și eu a trebuit să fug în Ardeal
Altfel decît un cal
decît merele pădurețe
și lubenițele cărnii mele
am început să gîndesc
La douăzeci de ani am învățat să fiu singur
Poezia
e o motocicletă sub piele
îmi spuneam
Eu care înțelegeam totul prin metaforă
sînt convins
că nu mai e de așteptat mare lucru de la ea
***
Sînt un optimist să nu uitați asta niciodată
chiar dacă grămezile de moloz, băltoacele de la marginea
orașului
sau conductele de azbociment mă fascinează de multe
ori
mai mult decât petele de sânge pe care le-aș putea
descoperi
în flori sau imagini rustice.
Monodersilismul care nu e un abator ci un altar de
vitejie
se interesează și de asta și dacă vreți să știți
bocancii de tablă pe care îi încalță un cactus din care
mă trag
nu pot să nu îndepărteze din cînd în cînd mușuroaiele
de cîrtiță
care au început să se ivească pe mormintele poetice.
De aceea deocamdată poemele mele se încăpățînează
să nu atingă poezia decît după ce o aleargă ca pe o
fiară obosită
prin ieburule înalte ale nevoii de concret care străbate
lumea
Atenție deci la țigăncile sprîncenate prin parcuri cu
țîțele
ca niște salamandre așteptînd o pradă cît-de-cît ușoară
Atenție deci la registrele voastre în care optimismul înăbușă
de multe ori miracolul
Poezia ar putea deveni oricînd un mare accident de
circulație
în care să ne sufocăm frumos
Atenție marii poeți nu se tem niciodată de dicționare
ca de niște vămi
sau lumini fără umbre în care spontaneitatea face
plajă violent
Atenție la cuvintele astea înfipte adînc în masa mea
de scris
fără ceremonial plonjează cîteodată într-o stare de
plîns
pentru că numai plîngând mi se face dor de lumină și
dragoste
și oricum Patria e o minune cînd stau acasă și mă uit
la televizor.
91.
(Din) Poeme scrise în armată. Combintul petrochimic Pitești.
Alții scriu în locul meu acuma poeme.
Alții dorm acum în patul femeii.
Voi prieteni luați tramvaiul și mergeți în fiecare seară
La Casa Studenților
Vă scuturați de Singurătate în fața intrării, ca niște
Negustori bizuindu-vă pe deznădejdile mele.
A. Derlea, poezia mea e un cuvînt care trebuie dus la
Reparat.
Singurătatea – o tîrfă în bocanci de militărie.
M. Bârsilă, crezi că voi mai putea ajunge cîndva o apă
Limpede și adîncă.
Nesfîrșit de adîncă, R. Pacarbry*
Vremea trece. Înspăimîntat își termină sîngele
și cade-n genunchi ca sâmînța pe arie, în neștire, ca o
gărgăriță strălucitoare.
* Poetul paveldanist Vasile Rodian, recent plecat dintre noi.
Ecouri, opinii (selectiv)
Ruxandra Cesăreanu: ,,Nu pot să nu mă gîndesc cu tristețe că dacă Locus periucundus ar fi apărut prin 1985, de pildă,ar fi fost astăzi o sarte de reper între volumele de poezie ale opzeciștilor…” ( Steaua, nr. 7-8, 1994)
Eugen Bunaru : ,,… Oferind o adevăratră lecție a demnității artistului conștient de harul său și, tocmai de aceea, capabil să renunțe la actul publicării, atunci când aceasta presupunea, ba chiar impunea, acceptarea unor compromisuri (oricât de mici, în aparență…), a unor mutilări estetice și, implicit, morale, Ion Monoran a fost și este creatorul unei poezii purtând însemnul nobil și rarisim al poeților născuți, dar și ,,făcuți”, care dau poeziei totul, pentru a cere de la poezie totul.
Poemele sale ample, relevând măsura unei vigori și expresivități imagistice excepționale, forează, cu o frenezie halucinantă și nu mai puțin premonitorie, în chiar miezul fragil și tragic al condiției umane.
Un discurs poetic original, pulsând cu o energie rebelă – aceeași cu a revoluționarului din decembrie 1989 – ,,demolând” bariere deopotrivă estetice și social-politice, captează fiorul clipei celei repezi ca și pe cel al absurdului istoriei, proiectându-le haloul, dureros și fără cruțare, într-o autentică și febrilă mitologie lirică a realului:
«Viața ta aleargă pe tărâmuri coclite
grindina albastră a furnalelor îți întunecă ochii
fum negru gaz negru albastru-verzui sau galben
plutind pe estrada celei mai aberante istorii…»” (,,Grindina albastră”, Orizont nr. 1, ianuarie 1994)
Aurel Pantea: ,,Am convingerea să atât cât a scris e de ajuns ca Ion Monoran să-şi aibă un loc al său în poezia românească a acestui sfârşit de mileniu”(Vatra nr. 3/1998)
Alexandru Ruja: ,,Există în poezia lui Ion Monoran un fond subiacemt de tragic, sub aparenta grimasă ironică, a nonșalanței derizoriului ori a indiferenței dureroase.” (Parte din întreg, Excelsior , Timișoara 1999)
Marcel Tolcea: ,,Proaspătă de parcă s-ar fi odihnit într-un in folio dintr-un congelator liric, orgolioasă, revoltată, ingenuă, sentimentală cu zgârcenie în filigran, autentică până în adâncul prepoziţiilor fragede, poezia de acum/atunci a lui Ion Monoran mi se pare că stă în cea mai frumoasă carte a sa. (….) O poezie limpede, patetică, sinceră şi dezinhibată, gâlgâitoare, contestatară, inteligentă, obsesivă, interpelativă, autobiografică, demitizantă, politică, înaintescriitoare. Ultimul cuvânt, cu majusculă. Înaintescriitoare deci, nu neapărat fiindcă întâietatea stilistică faţă de generaţia sa ar fi, prin ea însăşi, o virtute, ci, mai ales fiindcă reaşeza, la vremea anilor acelora… ”(2009)
Daniel Vighi:,,Directă, brevilocventă, vitală, nostalgică, socială, politică în sensul nobil al cvântului, poezia lui Ion Monoran eate una dintre cele mai închegate tematic și consistente din punct de vedere veloric dintre toate cele ale poeților proveniți din Banatul literaturii optzeciste.” (2009)
Tudor Crețu: ,,După 1989, Ion Monoran a ieșit din underground și a pășit vehement pe ceea ce, clișeistic, numim „scena publică”. Rareori s-a pomenit o subterană trăită mai la propriu: a muncit într-o centrală aflată în subsolul unui bloc tipic comunist. (….) «Până acum tre să fi trecut o Mediterană prin conducte» – timpul se poate măsura și astfel. A fost unul dintre cei mai acerbi autodidacţi. Alături de Adrian Derlea și Gheorghe Pruncuţ, e una dintre legendele paveldaniste pe care noi, „douămiiștii”, n-am apucat decât să le…citim. Ceea ce a sporit misterul și fascinaţia. (……) A fost marele absent al meselor la care stăteam cu George Lână, Eugen Bunaru, Daniel Vighi sau Viorel Marineasa. Paradoxul e clasic, sunt absenţe mai vii decât orice prezenţă. În felul ei, povestea e mai importantă decât viaţa. În, mai ales, măsura în care orice viaţă se stinge o dată cu „posesorul”, dacă nu devine poveste. Dispariţia prematură a unui poet ajuns în plină
maturitate, patruzeci de ani, e ingredientul tipic care înteţește legenda. Diferenţele dintre amintire și fantasmă se estompează….” (2013)
Cosmin Ciotloş; „Ion Monoran, dincolo de episodul lui legendar, dincolo de curajul nesmintit pe care l-a avut, e unul dintre poeții de forță ai acestei generații [optzeciste], într-un fel anticipând-o” (2024)
Vasile Popovici: „Ion Monoran e din rândul celor puțini pe care îi crezi până la ultima virgulă, fiindcă știi nu numai că a meditat-o îndelung, ci a scos-o și a reintrodus-o în poem după ce a trecut-o prin sine de mai multe ori cu un ac mare cu care a cusut în carne vie.” (2024)
Viorel Marineasa: ,,Înainte de toate, însă, Ion Monoran este un poet de anvergură, care și-a
amânat debutul în volum ca să nu facă niciun fel de compromis, fie el ideologic sau estetic. Cum
să fii publicat în „epoca Ceaușescu” când tu somezi „draga Poezie” să nu se mai bâlbâie prin
câte-un poem în care Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul”?!
(2024)
Cenaclul-Pavel-Dan-in-anii-80-in-fata-Casei-de-Cultura-a-Studentilor-din-Timisoara
Ion-Monoran-Ioan-Craciun-Eugen-Bunaru-si-Viorel-Marineasa-1980-la-Cabana-Secu-la-o-cafea
In-fata-celebrului-restaurant-Sari-Neni-iunie-1985.-Viorel-Marineasa-Ion-Monoran-Helmut-Britz.-Vasile-Popovici-Daniel-Vighi-Camelia-Gazetovici-Ioan-Grosan-si-Eugen-Bunaru
MONTAJ (selecţie – poezii, poze, opinii): E. B.
