(25 mai 1994 – 27 februarie 2020)
Ne amintim zilele acestea de poeta și colega noastră Mariana Gunță, care ne-a părăsit la vârsta de doar 25 de ani. Pentru a-i cinsti memoria și a-i readuce printre noi poezia, următoarea întâlnire de cenaclu (joi, 26 mai, ora 19:00, CCS) îi va fi închinată.
Îl vom avea alături, prin Zoom, pe tatăl Marianei, care va împărtăși cu noi câteva poeme dedicate fiicei sale, prilejuite de ziua nașterii Marianei – 25 mai. Cei prezenți vor recita atât poemele Marianei, din volumul Pasta neagră a pixului, Brumar, 2020, cât și pe cele ale tatălui său, d-l Viorel Gunță.
Cenaclul „Pavel Dan”
Mariana Gunță
Poligon
înfășor vanul pe degete,
sau întunericul,
ațipesc venă cu venă,
amintire cu amintire.
magicul îl țin comod în palme -un glob simplu de euri,
pe care îl controlez îndeaproape.
cred că bucuria este ușoară-
o picătură de cerneală într-un pahar cu apă.
pe stradă, care de care mai singuri,
copii cu jocuri dezumflate și gri,
privind cum le cade părul
deodată cu frunzele nucilor.
poezia asta mohorâtă
îmi ține de cald
atunci când plec de tot din mine.
noi suntem ăia ghemuiți
într-o cameră goală,
așteptăm să ne crească ochii, gura, mâinile…
Viorel Gunță
Stau și privesc o poză… înrămată
Este cu tine fată
Îmi caut amintiri cu tine printre ele
Te vreau lângă mine să ne uităm la stele
Să mergem pe uliță spre casă prin țărână
Filosofând… să mergem împreună.
Noaptea aceasta e tare ciudată
Și razele de lună îmi intră pe fereastră
În umbre jucăușe te caut cu privirea
Și ceasul din perete își cântă melodia
Vreau să-ți văd figura zâmbitoare
Și glasul tău ușor și umbra temătoare
Dorințele mă ard și mintea mea îngheață
Mă uit în jur degeaba…
Nu ești cu mine fată.
