„Revenim la tema iniţială”. Dar în „ cicluri repetate”
20 ianuarie 2009. Astăzi e seară de poezie – lectori Nicoleta Papp şi Paul Tămaş.
Prima citeşte Nicoleta, elevă în clasa a noua la Liceul G. Moisil din oraş. Surpriza este mare, dată fiind frageda vârstă : „Un fluture decupează cu amprentele / în poemul din mine / paharul în palmă se micşorează / şi oriunde ar fi se / apropie de / marginea gurii / deci / ziua de mâine cu capul pe masă / ca un aluat frământat greoi” ( inconştienţă ); „ apropii obiecte şi tac – / mototolesc o hârtie cu dinţii / stau şi aştept – / limba mea se face albastră / sau neagră / căci voi scrie cu stiloul ăsta / în gura mea / iar ce va fi acolo nu voi citi / nimănui şi nu-mi voi aminti / niciodată” ; „ somnul devine tot mai neted / spre apus / coase vieţi de oameni iar / fiecare din aceştia moare altfel” ; „unde se sfârşesc / rândurile viei mele / o gură de canal fără aerisire / scurmă / în căutarea lacătului său / de după uşa cu gaura cheii / din ce în ce / mai strâmtă” ( revenire la tema iniţială ). Al doilea este Paul : „ Câmp vizual în expansiune, se arată-n orizontul / ochiului crescut în frunte / cel din care îmi cresc trupul. Pas mărunt bătut în cuget, / în fuziune grele vânturi, / dese gânduri în răsunet, mă adună de pe drumuri. / Iar pe culmile nocturne, / când tresar şi mă aprind, mă separ într-o viziune, / peste care eu mă prind. / Căci mă-mbrac cu alte tonuri, de nuanţe-amestecate, / şi mă uit acolo –n sensuri, de cuvinte ferecate.” ( Asceză ) ; „ Abrupţii pereţi fără scară, se-nalţă – mprejur grandios / la ceasuri flămânde de seară, când lumina de zi / se-ntoarce pe dos. / Adâncul pat mă culege, mătasea solemn mă îmbracă / când luna în freamăt şi-alege luceafărul blând / să o peţească. / Covorul de gânduri uzate, uşor se deşiră de tot / când zorii aprinşi de departe, mă-mping tot mereu / să mă pot” ( Odaia ).
Eugen Bunaru salută apariţia, printre noi, a unei poete de mare viitor. Versurile citite declanşează vibraţia printr-o pendulare între decupajele – flash din real, descripţia „ lumii din imediata noastră apropiere” ( C. Ungureanu ) – care frizează minimalismul şi anticalofilismul – şi tentaţia metafizică. Există, în grupajul adus, un areal poetic bine conturat, alcătuit din versuri pregnante şi crochiuri înzestrate cu putere de sugestie, care generează noi deschideri. Poeziile Nicoletei trimit către senzaţia scrisului în viteză, pe care miza un I. Monoran, chiar dacă unele mai trebuie finisate pe alocuri, în ideea eliminării unor pleonasme, formule oximoronice, a unor stridenţe sau scăpări de limbaj. Cristina Ivan – Păcurar o felicită pe tânăra autoare pentru că reuşeşte depăşirea particularului spre universal şi compunerea unui orizont deosebit. Nicoleta evită explicitările la modă, lasă spaţiu pentru receptarea publicului, reuşeşte imagini insolite prin exprimări dure şi ruperi de ritm. Monica Stănilă apreciază faptul că, faţă de primele texte, în care se plusa pe imaginea în sine, noile poeme ale elevei îşi câştigă valoarea şi pentru că sunt epurate de figuri de stil. Întâlnim, totuşi, explicitări, probleme de sintaxă, de combinatorică a cuvintelor, reminescenţe din Nichita. Ticu Dumitrescu consideră că grupajul în cauză cuprinde versuri autentice, imagini puternice, prin care autorul se developează inconfundabil. Marinel Oprea remarcă talentul şi limbajul frumos al Nicoletei, există multe versuri expresive, care îi amintesc de suprarealism şi de Adrian Bodnaru, dar şi ligamente. Tânăra scriitoare dovedeşte, după părerea lui, o bogată imaginaţie, dublată de forţă. Eu, la rândul meu, consider cele mai multe poezii ca fiind reuşite, complet sau parţial, este vorba aici despre eterna şi adolescentina descoperire de sine prin metoda poeziei, despre spunerea rezultată în urma presiunii unei realităţi exterioare brutale. Avem o poezie mulată, tehnic, pe exigenţele de astăzi, un univers citadin caracterizat prin exprimări şoc, care produc reverberaţii.
Al doilea grupaj de versuri îi pare lui Eugen uşor insolit, în sensul de discurs ermetic sub raport prozodic şi de recuzită, care îi aminteşte de familia literară a unui I.Barbu. Există talent, o bună ureche muzicală şi simţul ritmului, care disciplinează, dar şi imagini care produc frumuseţea filigranată a unui decor atemporal. Păcatul este că uneori, prin tonul grav şi epigonizarea romantică se poate cădea în bombastic, desuet sau preţiozitate. Tânărul lector este sfătuit să se desfete cu ludicul şi parodia din cărţile lui Şerban Foarţă. Cristina detaliază unele expresii reuşite, dar simte că poezia lui Paul oboseşte, deocamdată, sau dă impresia de colaj adunat cu efort. Monica este de părere că ritmul lui Paul este foarte lucrat, numai că asupra unor producţii de acest gen persistă riscul inerent al poeziei cu rimă, care ia încă în calcul marile teme. Este foarte important ca textul care merge astăzi pe clasic, dacă se continuă pe linia aceasta, să nu aibă fisură. Unele formulări îi amintesc de „ Glossă” sau de „ Memento mori”, oricum, ca lecturi suplimentare, se poate începe cu cei trei B: Barbu, Blaga, Bacovia. Ticu Dumitrescu vorbeşte despre imagini reuşite, dar şi despre o avalanşă de expresii care se vor poetice, dar nu reuşesc construcţia şi dau sentimentul unor forme fără fond. Limbajul poetic pare să se caute încă pe sine. În opinia mea, poezia citită reprezintă un debut care vorbeşte mai mult despre hipersensibilitatea poetului decât despre originalitate, ceea ce trimite la înţelesul pe care îl dă Paul poeziei înseşi. Anumite imagini, dincolo de îmbrăcătura lor clasică, par să rezoneze într-un registru expresionist, iar una dintre poezii pare să descrie cu mijloace clasice un decor amenajat douămiist. Pe de altă parte, substantivele aglomerate, supra- adjectivate, constituie un obstacol în calea purităţii impresiei.
Punem la cale ca eu să citesc data viitoare. Toate bune. Mai vorbim.
