Montaj (poze, texte): E.B; foto: Andra Mateucă
Paveldanişti, pe strada Zimbrului (ce frumos … de arhaic sună!) nr. 11! Întâlnire de taină cu Poezia, la Intersecţii culturale! La Cafeneaua dintre blocuri!
Soarele s-a estompat cu două ore în urmă. Îmbibat de muzică precum de obicei, îmi făceam loc printre ,,cotloanele” noi ale urbei pentru a ne întâlni cei câţiva ,,șamani”, ai Pavel Dan-ului actual, rămași, cu Poezia, în weekendul timișorean! Nu a durat mult, între betoanele futuriste, îmi era destinația, pe așa- zisa strada Zimbrului din Timișoara. O cafenea proaspăt adusă pe lume. Un loc diferit, față de adunările anterioare ale cenaclului. Aerul optimist, parizian, plin de petale difuze, cromatica palpabilă excitând nervii mei optici, adaptați monocromiei citadine de final tomnatic.
Era destul de devreme, când am ajuns în fața localului Little Roses Caffee, ceasul încă nu spune opt, data dezvelește un 24 noiembrie. Am fost întâmpinat de gazda acestei seri, Doamna Adriana, o artistă florală, ce nu modelează vise din cuvinte, ci din flori, din poemele naturii. Ceainicul parcă desprins din basmele Bavariei, zăcea acum în fața mea. Unul câte unul, apăreau colegii mei. Cu cât timpul trecea – era sfânta zi de poveste … vineri – cafeneaua se umplea. Timpul juca feste majore. Mă trezesc la masa albă – jur împrejur totul era de un alb mirific – cu lumânări și pahare ce așteptau licoarea și momentul toastului, înconjurat de oamenii mei preferați, gata să citim poezie. Marius Dimcea în stânga mea, Cristi Căliman în fața mea, Eugen Bunaru avea un loc special în fața pendulului ce îmi rotea ochii, ba în stânga, ba în dreapta.
Să nu uităm de persoanele care au venit cu inițiativa, prin asociația Intersecții Culturale: Andra Mateucă, plină de energie, foarte nerăbdătoare și entuziastă, Anastasia Coste fixată aproape în capul mesei.
Paveldaniștii au început să recite, să povestească, să evoce cele mai … postume vise imaginate de publicul nostru neobișnuit. Fiecare a secționat o felie voluptoasă din matca sa creatoare și a împărțit-o degustătorilor. La final, aplauze peste aplauze s-au zbenguit printre florile spumoase de plastic.
După ce am fost ascultați cu dedicație și tot felul de emoții explicabile doar sub formă literară, ne-au fost puse întrebări. A sunat chiar și pianul dezacordat un pic. În cele din urmă ne-am răsfirat cu zâmbetul pe viscerocraniu, nu doar pe buze.
Vlad Ciurescu
Muze, amfitrioane, poete! Au avut dintotdeauna, în … istorie, rolul lor inspirator! Mereu iubitoare și protectoare ale artelor! Dar nu numai…
Andra Mateucă în centrul atenţiei! Citeşte un poem despre copilăria în comunism – o fantomă de care tinerii de azi nu se mai sperie… Dar istoria nu se uită, iar poezia poate fi un fel de insectar! Pro memoria…
Atmosferă relaxată. Se ascultă, se zâmbește. Din toate direcțiile.
Anastasia încântă auditoriul, dacă nu cu pianul (dezacordat, docamdată!), cu un poem inedit din viitorul volum în pregatire!
Citește, cu succes, Cristi Căliman, tot mai ,,ofensiv” și expresiv în noile sale poeme! Aplauze, firește!
În uşoară transă postumanistă, citeşte Vlad Ciurescu un poem de ultimă oră. L-a scris puțin înainte de-a sosi la eveniment. E în creștere evidentă! Se pregătește Marius Dimcea!
Calm. imperturbabil, dar nu mai puţin actor şi poet, sau invers, Marius Dimcea cucerește auditoriul! Pâlpâie și-o lumânare. Două.
Citesc din mine însumi sau din Pruncuț, din Antologia Cuprins. Ușoară blazare sau plictis. În spate, aceeași admiratoare… Pălărie albă (retro, firește!), rochie înflorată și o umbrelă pt. ploaia mocănească de-afară!
Se ascultă cu atenție maximă… Oare cine citește poemul-poem… Poate fi cineva din partea opusă…. Cine a lansat că poeții nu se iubesc între ei, că se invidiază etc. Rămâne o enigmă. Până data viitoare.
Îl caut pe Mono în Antologia Cuprins și citesc poezia Veronica Micle. Totdeauna i-a adus succes și ropote de aplauze! În curând, Festivalul Ion Monoran!
Eugen Bunaru povestește despre generația paveldanistă din anii 80, despre Mono, Ilieșu, Pruncuț, Vighi, Derlea, Crăciun dar și despre paveldaniștii generației 2000- Andra, Tudor, Sorin, Adriana, Cătălina, Alex, Seba…
Cristian Căliman
noua obiectivitate
până și atingerea soarelui a devenit caustică
cerul ustură ca o insomnie nesfârșită
pe care se proiectează coșciugele verticale ale orașelor
unde sufletele uscate ca stafidele sfidează abuzurile
unei zeități incerte
asfaltul coroziv al drumurilor ce duc nicăieri
oasele noastre dizolvate, combustibili fosili pentru
nevertebratele post-umane ce vor popula viitorul
întâi arșița lui venus, apoi dezolarea golașă a lui marte
orbitele noastre arse păstrează imaginea unui apus etern
Marius Dimcea
1734N4
Numele meu nu-l știe nimeni
El stă scris în fundațiile abatoarelor și
Pe interiorul pleoapelor.
Am fost cândva, atunci când,
Săpunul nu era deajuns să vă dea
Jos de pe mine.
Atunci când, tot bumbacul din lume,
mătăsurile, cârpele abrazive, și chiar șmirglul
nu era îndeajuns să vă dea jos de pe mine.
Din pielea mea au crescut trandafiri.
Picau câte puțin pe covor.
Îl pătau cu petale.
Devenisem una cu podeaua și covorul
Cu cârpele pline de ei și de mine.
Apoi, cineva stingea lumina.
Băi, care stingeți lumina? Gândeam.
Lăsați aprinsă măcar o lumânare.
Zilele treceau, ei veneau și plecau.
Rănile începeau să nu se mai vindece.
Hai dracu să mergem la alta ca asta o fii râioasă.
Nu plecați! Strigau trandafirii.
Eu m-am înlocuit cu voi.
Eu. Nu mai sunt decât asta.
Au închis ușa și am zăcut în baie ore în șir.
Mirosul lor îmi intrase adânc în podoaba capilară,
dacă ai fi dat peruca jos,
O puteai folosi pe post de brad de mașină.
Apoi ceva s-a petrecut,
petalele nu au mai picat
casa cu toate coastele ei m-a îmbrățișat
ca pe inima unui prematur.
Din când în când veneau aici,
vorbeau de mine, râdeau, scuipau,
vorbeau din nou pe ton grav.
Am auzit aparatul când au făcut poze,
M-au trecut în carnetul medicului,
Mi-au făcut certificat de deces
Au scrijelit numele meu în cărțile de istorie
Dar eu nu am plecat.
Pe mine mă veți găsi mereu mereu,
plutind șters, pe vechile câmpii
ale Bărăganului.
Vlad Ciurescu
Zăpăceală
Utopic de zguduitor
Treptele agitate dau din gresie
Beton de paranoic
Sirene fermecate ademenesc oniricii
De fapt erau uniformiști
Sufli și donezi sânge
Cangurii semantici îi saltă în marsupiu
Androgen ca un mort machiat
Insul vinețiu sucește din buze
Peste coapse cresc frunze de tutun
Amețit de oițele cheloase
Au zburat țigările
Pompieri cu drone salveză nicotina
Alunecare spre eter
vertiginoasa meduză zburatoare
Miros de opium
Sui în brațele leoaicei
Da te linge peste față
Fără critică și lanțuri
Cabaret albastru verde
Joacă foste și actuale
Fără aer fără stare
Gheorghe Pruncuţ (1950-1995)
Nu voi minţi nicicând că-i primăvară
Un soare fals dă ordin să trăim
Și-ngenuncheată școala milenară
E virgula ce-așteaptă să vorbim.
