Să ,,lăsăm”, la cei 170 de ani de la nașterea sa, și glasul Poetului să vorbească:
,,Tânărului nu i se mai zice: «învaţă sau munceşte ca să înaintezi!», ci, prin exemplele ce se dau, i se zice: «Conspiră, calomniază şi vei ajunge om mare în România.» Astfel vedem că rațiunea pentru care s-a ridicat în anii din urmă o mulțime de oameni la rangurile cele mai înalte e un act de rebeliune, un cuvânt de insultă la adresa Domnitorului, un pasquil și altele asemenea. Pe de alta parte interesele agricole atârnând, în țara arbitrariului administrativ, tocmai de administrație, alegătorii sunt în mare parte puși la discreția urelor și persecuțiilor administrative. Pe lângă asta statul dispune de atâtea funcții și favori pe câți oameni sunt în țară cari știu scrie și citi! Astfel administrația consistă nu în muncă, în servicii echivalente cu sumele bugetului, ci în precupețire de voturi. Cine sufere mai mult prin această stare de lucruri sunt elementele muncitoare și sănătoase ale națiunii noastre, sunt toți aceia cari nu aspiră la privilegii și sinecure, ci trăiesc din produsul muncii lor proprii. Tocmai în clasele pozitive ale nației se observă o scădere continuă a averii. Sub fel de fel de forme ingenioase li se sustrage acestor clase până și cel din urmă ban, pentru a întreținea cu el luxul unor nulități ambițioase, incapabile de muncă, precum sunt incapabile de dreptate și de adevăr. (………) Oricine votează contra lor îndeplinește un act de mântuire a țării și a naționalitatii, contribuie la restabilirea bunei credințe în afacerile publice, la reintegrarea poporului românesc în drepturile lui legitime”.
Mihai Eminescu, Timpul (6 ianuarie 1881)
Colaj alcătuit de Forum Studențesc