Seara de joi, 26 mai, a fost dedicată poetei Mariana Gunță. Întâlnirea a fost moderată de coordonatorul cenaclului Eugen Bunaru, iar Anastasia Coste a fost coordonatoare online. S-a început cu un moment de reculegere în memoria Marianei Gunță. L-am avut alături de noi pe domnul Viorel Gunță, tatăl Marianei, care a împărtășit cu noi poeziile dedicate fiicei sale. A fost prezentă și una dintre prietenele Marianei, Valentina, care a văzut anunțul legat de evenimentul din această seară și a dorit să-i cinstească memoria. Au fost prezenți: Eugen Bunaru, George Lână, Marian Oprea, Andrada Tîrnovean, Alina Dumitrescu, Anastasia Coste, Ioana Cheroiu-Cozma și Natalia Vasilcin (online). Fiecare participant a citit cel puțin o poezie atât din cele ale domnului Viorel Gunță, cât și din volumul Marianei Pasta neagră a pixului, Editura Brumar, 2020, (ediție îngrijită, prefață și note bio-bibliografice de E.B.).
Poezii de Viorel Gunță
Afară-i întuneric și cerul înstelat
Un șobolan îmi roade papucul demodat
Luna-i îngălbenită de atât amar de timp
Se aud câini ce latră obsesiv
Vântul rupe ramura subțire
Gândul meu se-îndreaptă, fetițo, către tine
În depărtare cocoșii încep să cânte
La mine-n cap se-adună gânduri multe
O cucuvea își cântă numele
Pe strada îngustă trec rar mașinile
În frac negru un greiere
La fereastră-mi cântă de pierdere.
***
Simt o durere-n piept ce inima mi-o arde
Mă-înjunghie încet, apare și dispare
O greutate de plumb ce sufletul apasă
Zile și nopți la rând riduri apar pe față.
Sunt ani de când nu te-am văzut
Și dorul e dor și timpul e pierdut
Oglinda arată o față străină
Părul încărunțit și barba seină.
Secunde și minute degrabă au trecut
Au venit ore, zile, săptămâni luate de vânt
Apoi luni, chiar anul și el grăbit a fost
A mai trecut unul peste înstelate bolți.
Poezii din volumul Marianei Gunță
eu/asemenea mie
n-am nevoie de oglindă
ca să spun
că aia nu sunt eu,
că n-am fost niciodată și nu știu cum este
să mă recunosc.
iar cu neștiutul îmi încălzesc amintirile
reci.
sunt un fel de mecanic,
mă pasionează fiarele și sufletele,
în inimă bat cu ciocanul,
ca în pereții cu uși ascunse.
în rest,
supraviețuiesc într-un rai invadat de litere.
în palme,
pe brațe,
șiroaie subțiri de culoarea pielii
care dansează.
hrănesc un șir lung de nebuni,
acum ca niciodată,
las pastilele deoparte
și mă scot din cuie.
***
fericirea era împărțită în fâșii groase
pe asfalt
rozalii ca de culoarea cărnii de porc
alimentau conductele orașului
cu ușurință
câteva de la margine coteau
spre un morman de bălegar
îl pompau ca un râu rece
și creșteau ciuperci mari albe
pe care le îngrămădeam în coșul bicicletei
fericirea era un balon subțire cu apă
tras de coadă și de cap
se strecura ca un copil printre mașini
și musculițe i se lipeau de față
