Au citit Dan Spătariu și Marius Dimcea.

Și-au exprimat opinii asupra textelor citite: Vlad Ciurescu, Ionuț Manea, Bogdan Floricel, Lorena Lepăduț, Moisii Valentin, Marian Oprea, Răzvan Stoicovici și Eugen Bunaru (moderator). Cuvântul final, în virtutea tradiției, le-a aparținut celor doi protagoniști.

Mai jos, poemele selectate şi câteva instantanee.

                                                                                                       A consemnat Forum studențesc

                                                                                  *

Dan Spătariu – Poezii

oricât aș vrea să scriu

mă-mpotmolesc în slove de sicriu

degeaba tot pătrund între vocale

nici un cuvânt nu mă urmează pe vreo cale

aprind și focuri pentru cei prea reci

dar nici un vers nu naște alte zeci

apoi când tac se-nghesuie în gură

mii de cuvinte care vor sa rupă

al lumii ham

*

Poștașul pregătit să aducă glonțul
Un câmp de rapiță înghesuie amurgul
Omul-plăcere umblă șchiop și rage
Scrâșnind labil focoase nucleare

Scurgeri de roșu îmbibând pământul
Copii ascunși în umbre răcorite
Sirene sparg timpanele întinse
Pe vii-i cărăm în gropile comune
Ne sărutăm ca și pe timp de pace
E somnul rece pâinea mucegai
Pe tărgi de argint sau în excavatoare
Ne transbordăm plini de noroi în rai

Camionul

Camionul îl aducea pe Ivan într-un sac
Așa a fost situația …
Bucăți de carne oase organe răsfirate
potrivite aleator cu degetul ce purta un inel cu anagrama numelui său („Naiv”)
Restul părților greu de știut
De unde provin
Au luat din grămada plutonului opt
Membre și-un trunchi
Eticheta corespunde și greutatea sacului a fost aproximată bine

Igor

Igor se întoarce acasă
îmbrăcat în scânduri cu capul făcut praf
 Frumos de tânăr studiase mult
Pian și filosofie în special
Trenul marfar îl ducea inert și strâmb
La mama sa stoarsă de lacrimi
Cu inima vomitată de durere
La iubita înecată în tutun și vapori tari
Probabil înnebunea
Trăia din amintiri
 Cum îi lingea pectoralii
Plimbările noaptea
Magnolia
Igor se întoarce acasă

                                                                                                                                                              ***
Se anunță ofensive eficiente  inteligența artificială omoară
mai bine decât omul odinioară
Suspiciunile plutesc firesc
 puțin aer sufocă plămânii în ziare
Literele minciuni cuvintele crime
Ceva cert pe pagina trei lângă reclamă
Într-un sătuc o tânără femeie
 spintecată de schije cu 2 copii sugari
Au explodat împreună
Sângele lor udă acum statui și vitrine
Pe buzele celor din cartier cad obuze lucioase
străbat alunecos bulevardele faringele
sanctuarele spitalele ușile
îmi fac griji pentru toți
închid televizorul și adorm

                                                                                                                                                              ION

Pot spune doar că mai avea zile
Am intrat în curte în casă
Mă aștepta într-un colț al speranței
Era piele și oase
Ochii îi mișunau vorba cu sunet
 Un mormăit gigant prelins din gură
Ca o picătură
I-am pus plasturi în locuri știute
întreabă tonic cu încăpățânare
 dacă mai sunt șanse?

îi spun – In urmă cu mulți ani
treceam pe strada ta mergând la școală
Aveam cămașă cu pătrățele
În comunism toți aveam
La gardul casei tale mă opream să mângâi cățelușa
(zice el ca o vulpioară )
Lady se lipea de grilaj cu blana roșcat de moale

E mică lumea când timpul ne adună
Mâine il sun să văd dacă mai e prin zonă

Ion.

                                                                                                                                                             PUNCT

  Împachetez tramvaiul și sălciile
Alimentara de la colț
Împachetez ploaia strop cu strop
Aduc totul la un punct
Memoria deja mai mică
Pe măsură ce adună amintiri
Ca și cum ceva gravitațional condensează numita viață
acel ceva magnetic soarbe lacom
 buchetele de sentimente călătoriile din trecut
Atmosfera planetei cade în el
Blocuri înalte pline de oameni uitați
desprinse din rădăcini
 plutesc greoi peste ocean
 Împachetez cărările lustruite
Pe unde pașii mei orgolioși și-au căutat urmele
 Împachetez suspiciunile cărțile necitite

strâng nodul totul devine apocaliptic de mic

Gata.

MAMA

Întinsă în lumea paralelă
Cu nuanțe albastre și numere misterioase
Nu mai ești în tine cea de carne
Tata ți-a sărutat picioarele înghețate de moarte
cianotic uitate de sânge
Plângeam toți lângă trupul tău tare
În acea noapte el a vrut să își ia zilele
Tămâia aprinsă lumânarea și niște conștiință
L-au oprit
Ți-am ridicat pleoapa să mai văd încă o dată ochiul tău verde galben al meu
Să găsesc în reflexii
Ceva legat de Dumnezeu
Am găsit fereastra și dincolo de ea
Aerul ce-ți lipsea
Apoi pe mine copil
Și detalii rămase ca niște amprente
Colțul unui dulap
Salcia tăiată
Regrete legate de niște bani
Necredința lui tata
Viața a plecat din tine tiptil
câteodată era în unghere ascunse
 alteori ieșea la suprafață in formă de zâmbet mirare suspin
În ultimele luni ne spuneam telefonic mereu
Te iubesc
Și eu
Îți amintești când am plecat ultima dată de la sat
 Cu trei zile înainte de tine…?
Din curte încă o dată te-am privit prin geam
Ne-am salutat zburdalnic
Palme ridicate zâmbete
spontan
Voi doi în cameră pe paturi diferite simultan
Părinți de catifea
Doamne tu m-ai întors?

MARIUS DIMCEA– Poezii

La Damme Blanche

Dacă te-ai ridica pe vârfuri să aranjezi steagurile

Ți s-ar vedea toate gloanțele de sub fusta roșie

Dacă te-ai ridica pe vârfuri, aș recunoaște semnalul

M-aș împiedica înspre tine cu grația lui Sisif

În noaptea asta licuricii pâlpâie muzical

Ti – ti – ti

TA          TA           TA

Ti – ti – ti

Nu porni radioul, nu ai școală

Nu știi să citești undele Care

Deocamdată se aud ca un backing vocals pentru

Tunurile așezate newtonian în grădina din fața

Casei.

Dacă te-ai ridica pe vârfuri aș știi că ești acolo

Aș opri radio-ul, mi-aș strânge jucăriile

Și poate, în loc de fortărețe din nisip

Aș construi o casă, o căsnicie și alte nimicuri

Lumești

Porno Divin

Tată, ți se rup sandalele dacă mai

Sari în bălțile pământului. Deși,

Știm amândoi că sunt doar urmele unui război

Atemporal, între atunci și sunetul

Încă unui dop de bere căzut în vene,

Doamne, Nu Scoate Baioneta.

Doamne, dacă scoți baioneta va curge păcură peste,

Și vom ajunge să ne-o tragem ca orbii.

Molii

Am constatat cu stupoare că

Fiecare haină din dulapul meu are cel puțin o gaură.

Ele, găurile, nu sunt simple deși probabil sunt niște

Găuri comune. Unele chiar au forme.

De exemplu, pantalonii scurți aveau o gaură

În formă de cancer la prostată

Alți pantaloni aveau mai multe găuri – la ei, gura lumii

Nu putea exact localiza cancerul: unii ziceau că-i hernie,

Alții, că așa arată după.

Nici la tricouri nu stau mai bine.  

Tricoul ăla maro cu ținte și cap de mort pe piept

Acum avea o gaură uriașă care îl împărțea în patru

Pe liniile plămânilor. Tot cancer zice-s-ar

Erau tot felul de cancere prin șifonier.

Marcate chiar acolo: pe tricouri, maiouri, bluze,

pantaloni blug sau bumbac.

Fiecare cu propriul lui cancer mai mare sau mai mic.

Și chiar dacă pun mereu naftalină, parfumuri sau alte

Substanțe cu eticheta pline de cranii, nu știu cum,

Mereu apare câte o gaură nouă.

Aș fi fi vrut să dau vina pe molii.

Dar eu nu am văzut niciodată o insectă care să

Se joace cu atâta drag de-a boala.

Mă depărtez, îmi iau parametri și calculez

Prea multe găuri pentru o singură viață

Și astea-s doar hainele din dulapul de vară.

Comportamente

De dor, pasările își smulg

Ciocurile, sistematic

De dor, Șerpii își mușcă,

În veci, coada ca într-un

Cerc vicios.

De dor, plantele din apele

Lumii se cațără pe

Arborii pământului, muncitoresc

Militând către o grevă botanică.

De dor, pietrele au început

Să-i mimeze pe cei de sub glie

Ca într-un joc prost de ACTIVITY

În care tre să mimezi: Putrefacția

Poziția corpului, a mâinilor, a ochilor

A pielii, desprinsă de oasele înrădăcinate

Chiar și ploaia, soarele, vântul ar avea

Comportamente PTSD, de dor.

De dor, ziua și noaptea ar ține-o

Numai în eclipse incomplete.

De dor, oamenii ar rămâne la fel

Doar puțin mai triști, în zilele de Post.

Amintiri

Din noi nu a mai rămas decât

Acoperișul din stuf, din care

În zilele de marți, picau

Șobolani-lup peste copiii satelor

Zilele de sărbătoare erau marcate

Prin câte-un potop,

Prin câte-o halva tocmai adusă de peste graniță

Prin cei doi lei și sfertul de pâine la cartelă,

Prin venele tăiate ale nemților, la margine de sat

Ca într-un blestem inventat

Acum stau cu ochii închiși

Aștept ca vântul să poarte de undeva, prin timp,

Peste morminte ascunse sub marile orașe

Sunetele vagi ale cavalelor și ale buciumelor

Și parcă mai aud, agățat ca într-un vârf de ciorchine,

Glasurile copiilor sterpi, știrbi și chei

Peste văile pustii ale Bărăganului