Au citit Alex Colţan (proză) şi Marian Oprea (poezie)
Eugen Bunaru crede că proza citită de Alex Colţan dă dovadă de o „maturitate a scrisului” şi de profesionism. Este apreciată „lucrătura fină a textului” şi faptul că nu există aspecte care să frizeze ,,căderi” ale scriiturii, cu excepţii minime, în cazul anumitor cuvinte la care s-ar putea renunţa pentru a nu încărca textul din punct de vedere stilistic. Proza are o frazare foarte bună, cu o turnură muzicală şi o „sintaxă foarte bine controlată şi condusă”. Eugen Bunaru observă că Alex Colţan practică o proză al cărei dinamism nu vine din epic, ci merge mai mult pe „sugerarea unui anumit substrat epic posibil” de unde rezultă caracterul pronunţat de „proză de atmosferă”. De altfel, prozatorul posedă şi un „rafinat simţ al detaliului” ceea ce conduce şi la efecte filmice destul de bine conturate. Se observă şi actualitatea temei – o temă ,,exotică” prezentând o „lume amestecată”, formată din „oameni care comunică, dar nu comunică între ei”. Domnul Bunaru sugerează că textul poate fi privit şi din prisma temei integrării într-o lume (a globalizării) în care omul poate deveni, uneori, o victimă. Se semnalează şi „glisarea spre oniric” (din episodul cu visele personajului) şi se atrage atenţia asupra faptului că latura onirică ar putea fi exploatată mai mult. De asemenea, domnul Bunaru observă onomastica pe care o consideră „foarte interesantă” deoarece trimite spre cea biblică (Petru) şi afirmă că proza dobândeşte un plus de credibilitate – ca atmosferă şi cadru – prin inserarea bine dozată a unor cuvinte şi expresii în limba spaniolă.
În cazul poeziei lui Marian Oprea, Eugen Bunaru spune că asistăm la „regenerarea propriilor trăiri”. Se observă amestecul de elemente yoghine, creştine cât şi elemente personale provenite din ,,obsesiile” poetice mai vechi. Există şi o latură ludică în poezia sa. Totuşi unele versuri par să producă efecte de un comic involuntar. Poezia lui Marian Oprea are, pe alocuri, şi o tentă socială în versuri precum: „…prostimea votează…”, dar şi în unele „versuri rebele” care condamnă şi „flagelează anumite vicii ale societăţii actuale”. Domnul Bunaru consideră că, uneori, lucrurile îi scapă poetului dintr-un anumit „echilibru textual şi subtextual”, cum ar fi amalgamul de elemente (yoghine, creştine, personale, ,,filozofice”) care nu este întotdeauna funcţional din punct de vedere poetic. Scriitura este una bună sub aspect tehnic, dar acest amalgam dă, uneori, textului o notă de inadecvare, o notă forţată.
Bogdan Munteanu remarcă tehnica vargasllosiană a lui Alex Colţan în care nu intriga şi deznodământul sunt importante, ci atmosfera. În acest tip de proză cititorul are un rol mai degrabă de observator. Se apreciază acurateţea limbajului şi calitatea pasajelor descriptive. Pe de altă parte, Bogdan afirmă că i-ar fi plăcut ca proza să posede mai multă acţiune. În cazul poeziei se apreciază originalitatea, dar se semnalează o anumită recurenţă din punct de vedere tematic şi stilistic.
Aleks Stoicovici apreciază proza lui Alex Colţan ca fiind una de calitate, antrenantă da capo al fine şi semnalează faptul că textul citit este, printre altele, şi rezultatul unei munci de cercetare. Inserţiile din spaniolă sunt foarte bine dozate şi deloc obositoare. Dat fiind faptul că avem de a face cu o proză de atmosferă, acţiunea, probabil, ar fi distrus-o. Aleks afirmă că textul porneşte de la premisa că „Petru e o victimă, e mâncat de rutină”. Domnul Bunaru intervine şi subliniază că personajul are o puternică „aură metafizică”. Schimbarea planurilor este foarte bine făcută. Se atrage atenţia asupra unor structuri mult prea alambicate care atrag o topică nefericită şi propune renunţarea la unele cuvinte din prima parte a textului (prima pagină). În legătură cu poezia lui Marian Oprea, Aleks Stoicovici afirmă : „…la sfârşitul lecturii am avut impresia că îl citesc pe Brumaru din Infernala comedie…”. Poezia este ratată din punctul de vedere al rimei deoarece acestea sunt extrem de facile. De asemenea unele expresii uzate sunt folosite excesiv. Eugen Bunaru intervine şi completează afirmând că Marian încearcă în poezia sa un intertextualism. Şi în concepţia dumnealui rimele sunt ratate. Aleks Stoicovici consideră al doilea text ca fiind cel mai bun din întregul grupaj. Alex Colţan intervine şi sugerează o posibilă interpretare a poeziilor dintr-o perspectivă metafizică. Acest aspect este valabil în special în cazul poeziilor construite pe tema iubirii.
Ioana Duţă apreciază proza lui Alex Colţan, dar consideră că ştim prea puţine lucruri despre personaje. Există o oarecare discrepanţă în modul în care personajul Petru se comportă de-a lungul prozei deoarece „ în primele cinci pagini el apare ca un muncitor pentru ca în ultimele două pagini să apară ca un intelectual”. Ioana semnalează şi unele scăpări de ordin gramatical. Cu privire la poezia lui Marian Oprea, Ioana Duţă acuză tema sexuală şi completa nepotrivire de registre: erotic şi religios, laic şi religios, lucru care confirmă „forţarea” de care vorbea şi domnul Bunaru. Poezia poate da impresia de neseriozitate. Alex Colţan aderă la idee şi sugerează că ar mai trebui lucrat la limbaj. Eugen Bunaru afirmă că Marian Oprea „a primit deja o validare a criticii în plan poetic” şi afirmă că aşa-zisa monotonie a temei, a motivelor şi a tonalităţii nu este o carenţă în sine. E cazul unor mari poeţi ca Bacovia, Mircea Ivănescu, poeţi care au folosit mai tot timpul acelaşi arsenal poetic, dar la o mare altitudine estetică şi de trăire, de asumare.
Petre Bilea apreciază descrierile din proza scurtă şi subliniază empatia personaj-cititor deoarece cititorul se poate regăsi foarte uşor în unele dintre ipostazele în care se găseşte personajul principal. De altfel tema principală este aceea a înstrăinării care atrage alienarea. Petre consideră că poezia lui Marian este o continuă „oscilaţie între seriozitate şi neseriozitate”.
Florin Donţu consideră că proza este foarte bine lucrată sub aspect tehnic, iar descrierile sunt foarte reuşite. Se propune o interpretare sub aspect mitic. În legătură cu poezia, Donţu vorbeşte despre dimensiunea de pamflet şi latura ironică a textelor, laturi care, în concepţia sa, trimit spre metafizic.
Daniel Faur consideră că Alex Colţan şi-a apropiat foarte bine tehnica narativă a a scriitorilor latino-americani, în special tehnica vargasllosiană. Măiestria narativă reiese şi din faptul că dialogul nu este explicitat, ci este „ascuns” în naraţiune. Daniel consideră că schimbarea de planuri este prea bruscă din punct de vedere stilistic deoarece dacă prima parte este relativ săracă în figuri de stil, ultimele două pagini abundă în astfel de procedee. În legătură cu poezia lui Marian, Daniel Faur apreciază originalitatea tehnică şi afirmă că poezia este „o combinaţie între epigramă, poem de dragoste şi prozopoem.” Totuşi textele lui Marian par recurente atât din punct de vedere stilistic, cât şi din punct de vedere tematic.
Marian Oprea intervine şi afirmă că poeziile sale sunt „rezultatul unor trăiri personale”. Şi Alex Colţan mărturiseşte acelaşi lucru despre proza sa şi vorbeşte despre dimensiunile metaforei „ceţii”: ceaţa memoriei, ceaţa ca fenomen meteo şi „ceaţa contemporană a emigraţiei”.
