13 martie. O nouă seară, cenaclieră, de poezie, deloc …ghinionistă, dimpotrivă, bogată în provocări și satisfacții … creativ-literare, o seară cu poeme și poeme (marcând evoluția tinerilor aspiranți), cu discuţii și comentarii ,,aprinse”, ajunse în prelungiri (între orele 19,30-22,15), în final având parte chiar de atenționarea, binevoitoare, de altfel, a d-lui portar că ne paște ,,riscul” de-a se închide poarta instituției… Au avut, desigur, doar de câștigat atât comentatorii cât și cei doi protagoniști lirici ai serii, Floricel Bogdan și Octavian Hrițcu, bucurându-se de analize critice pertinente. Și, bineînțeles, au avut de câștigat (deocamdată, doar aprecieri colegiale, premii cu altă ocazie…) toți participanții la exercițiul de creație literară. S-a propus, de altfel, publicarea, în viitor, a unei antologii cuprinzând cele mai reușite poeme compuse grație acestor exerciții de scriere creativă.
A consemnat Forum studențesc
Obiectul …delict aflat, la intrare, în sala cenaclului! Relicvă de la cei dinaintea noastră… De atenționat ,,autorii” de către cei în măsură să ia și măsurile … preventive!!!
S-a votat pt. un prolog de creative writing. Pe baza unui vers de A. Ginsberg și a folosirii toponimicului JUPA și a altor cuvinte… Toți, de acord!
Inspirație ad-hoc, de o parte…
-… și de alta!…
Giorgiana Mihaela -Crăciun citește textul compus ad hoc. Auditoriul pare convins…
Marius Dimcea entuziast și victorios, ca de obicei!
O nouă apariție tonică în cenaclu -Lorena Vasile, studentă în anul I, Fac. de Medicină. Poetul Marinel o susține de-aproape…
Instrumentarul unui verteran …
Bogdan Floricel
când te-am cunoscut, Cristina
aveai părul frumos rău
blugii (sau ce nu reușeau să ascundă) și mai și
erai punctul de origine al sălii de seminar
spre care șirul de gene convergea
ca un tun încărcat cu praf de pușcă
pregătit să doboare un regiment
dar schimbul de replici și opinii
a transformat carnea într-un clopot de sticlă ce ne-a înconjurat
dialogul ricoșa cu reverberație
infuzat cu suficient nitrogen
pentru a forța rădăcini din fiecare scaun
ne-au cuprins milimetru cu milimetru
până respiram același aer
***
cuțitul pe care-l învârt
flacăra coapselor mele
copilul boem fără de legi
metaforele din istoria literaturii
le porți ca machiaj
farduri ce orbesc sala de cinema
sclipici ce dă culoare filmului alb negru
și fac replicile în italiană sonete de operă
simfonii dirijate de vârful limbii
ce amestecă locurile și reflectorul
într-o piesă de muzeu unicat
privită de un singur spectator
de fiecare dată când clipesc
Venus în Poliester
constelație de umbre
asteroid din leduri și bass
ciocnit de pereți
hibiscus încălzit
abur de caise
marmură îmbrăcată în bumbac sintetic și denim
metale semiprețioase sub fiecare simț
pupile dilatate ascunse sub rimel
ținte cu infraroșu
spune-mi în ce divinitate să nu mai cred
fă-mi astrograma
folosește-mi retina ca scrumieră
ultimul cadru pe care-l văd să fie forma ta
pune-mi o lesă și fă o rasă nouă de câini
cea mai loială și permisivă la abuz
ești albă – nu-i prima dată când o faci c-un câine
îți plac și fetele? dă-mi un pumn de estrogen
încleștează-ți tirania
accept cu fală zgarda încinsă de mercur
oricât de tare-mi apasă jugulara
nu asfixiază ca precedenta
din piele putrezită și lavandă
otrava strălucește sub Venus
pe gâtul zgâriat și mușcat
zâmbesc frenetic spre juriul expoziției
hingheri ce nu se așteptau să vadă din metis
câine de rasă ocrotit
alt tratat sociologic despre versurile lui RAVA
e ultima noapte-n București
cântă-n cor corporatiștii
acționari eșuați
ce contribuie doar la stocul de halbe goale
de pe mesele teraselor din Unirii
la ce le dai tu mă?
satisfăcuți de fărâmele clasei de mijloc
discută politici liberale fâșii de cultură generală și glume proaste
personaje de Radu Jude își încarcă bateria
până la următoarele linii de cod și tabele Excel
e ultima noapte-n București
fredonez în drum spre facultate
alimentat de cafea și o țigară
fără mâncare –
obicei prost rămas de la postit intermitent
cum îs ele mă?
abia aștept să fac ulcer
acidul gastric să-mi topească organele și pielea
să stropesc intrarea de la Electro
și să dizolv următoarea generație de gulere albe
***
pe scările din lateralul catedralei
un om al străzii a prins Sfântul Duh într-o pungă de nailon
speră că fervoarea sufletească îl va ridica
din trupul slinos tăiat de lamele vântului de octombrie
că se poate pierde în banalitatea serii
uniformitatea felinarelor și
nu-l va observa un jandarm
să-l bage în dubă să-l bată
că măcar acum ciorile nu-l vor stropi
nu vor încerca să-i mănânce degetele semidegerate
ci se vor aduna lângă el și-l vor încălzi
ocrotit de pene cărbuni de șemineu
ce nu-l vor uita ca părinții ce-au rupt granița în ‘90
sau adăposturile inexistente de stat
poate îi aduc un cf să-și facă buletin
o plapumă mai groasă o saltea curată
un meniu cald sub o țeavă și mai caldă
un grup de tineri ce-și împart drogurile cu el
nu-l fugăresc când cere o țigară
măcar apa e gratis
și-ar dori să plângă
revelațiile profeților particulă spray
îi amintesc că are simțuri și emoții
euforia Duhului Prenadez îl calmează
mai poate rezista o zi
vremea e acceptabilă încă
***
boli mentale își urlă pentecostul
în catedrala de 18 metri pătrați
peste ritmuri de mâini exploatate
în sincron cu paharele ciocnite
ale spectrului fluid de enoriași
înconjurate de reprimați sexual
cu limba înțepenită și amorțită
(ca de celălalt – not so Big Other – nu se pune problema)
ce râvnesc trupește la vocea poeziei
îndopată cu prozac
scriu apostola șuvițelor arse
a microfonului îmbibat cu salivă și ruj
pixuri erecte ejaculează cerneală
într-un articol la orizont
Poem (creative writing)
m-am plimbat pe trotuarele de lângă catedrală
printre ouăle sparte de porumbel pe pavajul fisurat
ramurile copacilor încă sunt sepia
ca o jupă sfâșiată de un motan
cerul arată ca un circ ars
poti distinge vag urme roz portocalii printre smog
trompete strivite din trafic
se contopesc cu sughițul embrionilor de pe asfalt
și mă gândesc la tine, Walt Whitman,
ce ai scrie despre claunul ce stă pe banca
din parcul mortuar
Octavian Hrițcu
Rânduri
Alerg prin grămezile de lână până la șinele înghețate.
Încerc să-l prind dar roțile alunecă pe fier,
fugind în loviturile de bici primite pe spate
și văd o dâră de fum cum se înalță spre cer.
Îmi întind aripile, zbor după ea prin templul întunecat
și lovesc la fiecare bătaie câte un idol pietrificat.
În locul pietrelor se deschide un portal secat,
trăgându-mă o mână caldă în tărâmul fermecat.
Mă uit în sus și o lumină puternică mă învelește…
deschid ochii și văd cum tramvaiul gonește.
24.01.2025
Noaptea de februarie
Prin fereastra slinoasă îmi arunc privirea,
intrând în pupila ochiului drept până la fund.
Simt cum nisipul se mișcă și numai încolăcirea
valurilor mă aruncă spre razele care se ascund.
Razele mă primesc, mă așază pe o targă,
împingându-mă spre o sală slab luminată.
Mă uit în sus și altoiesc tavanul cu o vargă,
luminând mici sclipiri peste sala întunecată.
Ies din salon și împing ușile de la intrare,
lovindu-mă o adiere de primăvară în față.
Amețesc, strada se învârte sub picioare;
banca mă cuprinde și simt cum totul îngheață.
Deschid ochii, noaptea de februarie se încălzește,
formând mici muguri pe care-i schimbă în flori.
Iau fiecare floare și o arunc pe strada care pocnește
sub greutatea razelor care se înalță spre nori.
Razele se sparg, curgând firimituri luminoase
peste străzile acoperite cu o pulbere de cărbune.
O scânteie se ascunde în buzunarele călduroase
până în odaia rece care devine o pășune.
03.02.2025
Lupta pentru o floare
Cerul și-a întins mâna peste gardul de amper,
luând o bucată de vopsea în buzunarul hainei.
O aruncă înspre corăbiile care plutesc pe eter,
tăindu-le în două jumătăți care cad în brațele algei.
Algele se încolăcesc în jurul epavelor scufundate,
răsărind din fundul bălții mai multe broaște râioase.
Broaștele își lărgesc gura și aruncă niște table zincate
peste țărâna șanțurilor făcute de brațele vântoase.
Mă îndrept spre un șanț și ridic o tablă lucioasă
pe care razele strălucitoare și sângele o botează.
O proptesc de gard, îi curăț suprafața prăfoasă…
o iau și-o îndoi sub forma unor cai care nechează.
Caii se plimbă, transformându-mi iarba în metal.
O ating și se urcă pe braț, zincul parcă ar fi condus.
Se coboară la pământ, formând o sabie de cristal,
lucind în ultimele raze care se scurg din apus.
Soarele alunecă pe cer, dispărând după o casă,
iar noaptea își întinde mantia peste pata de jăratic.
Vântul suflă prin pomi, rupând o floare luminoasă
pe care o lasă pe un mobilier făcut dintr-un elastic.
Copacul se micșorează, devenind o furnică.
Mă uit la el și îmi deschid aripile, trupul se ridică
spre norii întunecați care plutesc pe marea onirică,
rupând fiecare nor și fiecare stea cu o poftă mirifică;
Mă îndrept spre cer, primele becuri se pun în scut,
iar sabia zvâcnește spre primele marmuri.
Simt metalul, iar sângele țâșnește atât de plăcut,
căzând peste pământ milioane de flamuri.
Văd floarea și o cuprind între degetele pătate,
urcându-mă pe cal spre câmpiile reci și parfumate.
Din depărtare o săgeată mi se înfige în spate,
iar trupul îmi cade în brațele câmpiilor întunecate.
13.03.2025
O ploaie de cioburi
Iau o piatră și-o arunc în felinar.
O ploaie de cioburi cade pe asfalt,
păstrându-și strălucirea deasupra cerului.
Norii se risipesc, ivindu-se lumina lunii
care se revarsă peste cioburi.
Fiecare fragment se lipește între el,
formând mai multe conuri, cuburi și sfere
care prind fiecare creangă de copac și
o trântesc de pereții caselor.
Crengile se retrag, luminând tot mai mult
deasupra mea
până când își formează primele becuri
pe care le aruncă spre cer,
umplând cerul cu fiecare bec care începe
să strălucească în locul mingii de neon.
13.02.2025
Printre tufele de trandafiri
Printre tufele de trandafiri se întinde întreaga stradă.
Privirea se rotește spre o stea care vrea să cadă,
speriind cârdurile de ciori când se lasă peste livadă,
împrăștiind numai lumină peste întreaga fațadă.
O privesc cum se așază pe ramurile copacilor,
privindu-și strălucirea amețitoare în petalele macilor.
O prind și urmăresc cum clocotește armura racilor
în josul cascadelor care cad din coastele vacilor.
Mă prind de o coastă, săltând pioletul în atmosferă,
simt în tot trupul cum lumina iasă din sferă.
Mă uit, zboară spre un bloc și se ascunde într-o seră…
Nu se mai zărește decât un crepuscul dintr-o arteră.
Mă îndrept spre balconul acoperit cu flori și răsaduri,
văzând-o ascunsă în ziarele și uneltele de pe rafturi.
Se învârte pe lângă un borcan în mișcări de valuri
și cade lăsând lumina soarelui să pătrundă prin caturi.
07.02.2025
Chihlimbarele primăverii
Vântul a desprins acoperișurile clădirilor,
împrăștiindu-le peste țărâna strălucitoare.
Iau o tablă și o scutur în imensitatea câmpiilor,
căzând în firele de iarbă o ploaie de chihlimbare.
Un chihlimbar trece pe lângă picioarele mele,
lucind înaintea armatei pe care o tăvălește.
Îl cuprind, lăsând pe degete un praf de stele,
mânjesc o frunză și văd cum limbul înverzește.
Le iau pe toate și le pun pe masa slinoasă
unde se împing și se sparg în mii de fragmente.
Cioburile se rostogolesc spre câmpia sticloasă,
înmulțind fiecare celulă în mai multe elemente.
06.03.2025
Câmpul de mărgăritare
Aprind lumina felinarului, uitâindu-mă
în zare.
Freamătul ierbii reci se mișcă în stânga
și-n dreapta,
ondulându-se spre cer.
Mă uit atent și o văd cum cuprinde
o bucată din cerul întunecat,
lăsând-o pe firele uscate care sunt
măturate de vânt.
Crâmpeiul întunecat începe să scânteieze,
aprinzând un mănunchi de fân,
întinzându-se până în mijlocul câmpului
unde ia forma unui cerc.
Cercul de foc se înalță spre cer,
cuprinzând în mâinile de lavă
fiecare stea pe care o mototolește și o
aruncă
pe jos.
Lângă mine apar mai multe bile de aluminiu
care scânteiază, aruncă mai multe
scântei spre firele arse.
Scânteile cad pe fire și le regenerează,
făcându-le să lumineze și mai mult, și mai mult,
până când întreg câmpul devine
plin de mărgăritare;
Mă îndrept spre câmp și cuprind un
mărgăritar
pe care îl pun într-o lampă,
lăsând-o agățată în cuier.
Bila se smucește, vrea să fie liberă,
dar până la urmă se potolește,
mărindu-și trupul și umplând întreaga
casă de lumină
01.03.2025
Montaj (poze, texte): Eugen Bunaru
Foto: Izabela Radosevici, Marius Dimcea, E.B.
