Ionuţ Manea, despre debutul său: „Întotdeauna, primul pas este cel mai greu” (ancheta citestema.ro – 18)
Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoricești din România.
Ionuț Manea (n. 1981, Slatina, județul Olt). A publicat în revistele literare: Vatra, Orizont, Literomania, Helion, Reșița Literară etc. În 2020 a obținut premiul național ROMCON pentru povestire și este prezent cu texte în antologia de proză scurtă Literomania (2019) și în antologiile Moștenirea Văcăreștilor (2017, 2019). Premiul I la Concursul Național „Mihail Sadoveanu” pentru proză, oferit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași (2017), Premiul I la Festivalul Moștenirea Văcăreștilor (2017) și Premiul al II-lea pentru poezie Moștenirea Văcăreștilor (2019). E redactor-șef la revista Helion Online și membru în Cenaclul Pavel Dan.
A debutat cu volumul de proză scurtă Confesiunile Maestrului Păpușar (2020), la Editura Tracus Arte, volum cu care a fost laureat al premiilor ROMCON 2021, la categoriile proză scurtă și nuvelă. La aceeași editură a apărut volumul de poezie Scrisoare pentru Ping Su, inclus în 2021 de Cărturești la categoria Raftul de Debut. Al doilea volum de poezie este Dispozițiile unui dumnezeu tânăr, Casa de Pariuri Literare, 2022.
- Am avut noroc cu poeta Cătălina Matei și cu redactorul editurii, Teodor Dună;
- Scriitorii sunt împrăștiați la început, au un aparat tumultuos, fără o ordine, fără să cunoască în detaliu cum ar trebui să procedeze cu șuvoiul de talent pe care l-au dobândit într-o formă sau alta;
- Au fost corecții din toate părțile, corecții care mi-au prins bine;
- Prietenia face parte din literatură, știu, dar, până la un punct;
- Mi-am dat seama că promovarea, în România, ține foarte mult de scriitor.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Debutul a avut loc în anul 2020, cu proză scurtă, Confesiunile Maestrului Păpușar, la editura Tracus Arte. Nu a fost ușor; întotdeauna, primul pas este cel mai greu, din varii motive. Dacă vrei să înțelegi ce faci și, bineînțeles, dacă nu vrei să fie un debut oarecare. Pentru asta ai nevoie de o editură bună. Bună în mai multe sensuri: să fie vizibilă și, în adevăratul sens al cuvântului, să trateze manuscrisul cu seriozitate, pentru acest aspect, zic eu, o corectură minuțioasă, fără menajamente. Și, da, editura Tracus Arte face asta. Am avut noroc cu poeta Cătălina Matei și cu redactorul editurii, Teodor Dună. Oameni competenți care înțeleg ce au de făcut. De la ei am învățat pentru prima oară o analiză coerentă pe text. După multe discuții, am avut un manuscris viabil. Nu a fost vorba de un debut pe „speze proprii”. Dar, pe lângă cele douăzeci de volume pe care le primeam gratuit din partea editurii, pentru promovarea personală, am decis să achiziționez câteva volume pentru mine. O sumă modică, dar importantă pentru editurile mici sau medii. Știm și noi situația literaturii autohtone cu problemele care sunt, din păcate. Dar eu sunt un optimist. Cu răbdare și puțin noroc, o implicare pregnantă, și lucrurile se vor rezolva. Gândiți-vă că noi, în 2023, nu avem meseria de agent literar. Putem da vina pe mulți, dar nu ajungem la o rezolvare.
Cumpărând o cafea virtuală, ajutaţi proiectul citestema.ro:
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
În pandemie, din păcate, nu prea aveam cu cine să mă consult. Cercurile literare erau în format online etc. Nu regret, știu că se practică. Primii îndrumători pe manuscris au fost Cătălina Matei și Teodor Dună. Dar, atunci, înainte de predarea manuscrisului, am preferat să mă descurc singur, acum, nu știu ce să zic. Probabil, m-aș consulta cu câțiva prieteni din domeniu. Am avut, în schimb, câteva sfaturi bune de la cursurile de scriere creativă, în special de la Florin Iaru, de la care, recunosc, am furat și învățat meserie. Mai târziu am învățat, m-au ghidat și ajutat mult, poetul Eugen Bunaru și prof. Cornel Secu. Ai nevoie de un profesionist sau de mai mulți. Scriitorii sunt împrăștiați la început, au un aparat tumultuos, fără o ordine, fără să cunoască în detaliu cum ar trebui să procedeze cu șuvoiul de talent pe care l-au dobândit într-o formă sau alta. Și fără această mână grijulie, care canalizează, concentrează, nu va ieși la liman atât de ușor. Pentru că literatura e similară cu matematica sau chimia. Are reguli, iar acolo unde nu are, deține instrumente de control. Este o meserie ca oricare alta. Cel puțin, așa o văd eu.
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
Lumea noastră literară e precum orice lume. Cu frici inutile, bisericuțe, degringoladă, firește, când ești tânăr, ești dezgustat; îi înțeleg pe cei care au lehamite și se retrag. Un singur lucru ar trebui să primeze în acest context, în orice situație, de altfel. Valoarea. Valoarea textului, calitatea scriiturii. Indiferent că nu face parte din grupul tău sau că ai avut o altercație mai demult, valoarea textului e mai presus și decât maică-ta. Și abolirea lui din motive personale te face un călău. Și nu un scriitor. Vorbesc despre valoarea reală, cea care funcționează în orice sistem, fie că este proză, poezie, dramaturgie etc.
În ce privește, perioada de dinainte de debut, au fost corecții din toate părțile, corecții care mi-au prins bine. O critică pertinentă și argumentată valorează mai mult decât o mie de „pupături în dos”. Și dacă, la început, firește, nu ai experiență critică, ai, în schimb, instinct. Un scriitor bun este un animal sănătos. Fără intuiție ești mâncat.
Cu timpul mi-am făcut mulți prieteni din domeniul literar, care m-au ajutat într-un fel sau altul, m-au promovat, pe lângă cei enumerați mai sus (Raul Popescu, Adina Dinițoiu, Cornel Ungureanu, Radu Cernătescu, Costel Stancu, Savu Popa, Al. Cistelecan, Claudiu Komartin etc.) și cei care vin din urmă, tinerii poeți paveldaniști (Cristian Căliman, Răzvan Stoicovici, Vali Botezatu, Marius Dimcea, Izabela Radosevici, Vlad Ciurescu etc.).
Aţi fost mulţumit de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
Am fost naiv, recunosc. Am crezut inițial că de treaba asta se ocupă altcineva, că există un totem care adună într-un vârtej magic toate cărțile bune și vorbește despre ele. Există, în schimb, rețeaua domnului păianjen. Totul merge prin prisma recomandărilor, din nefericire, recomandări care, uneori, nu sunt edificatoare. Prietenia face parte din literatură, știu, dar, până la un punct. Premiile pe care le-am obținut și cronicile au fost din conjunctura cenaclurilor, pe care le frecventam, câtorva prieteni din sferă, concursurilor literare corecte la care am participat. Nu mai există, din păcate, o legătură între toate astea. Nimeni nu ține cont decât de rigla proprie. Și nu este bine. Întotdeauna m-am întrebat dacă Platonov Andrei ar scrie din nou, de data asta, în România, ar exista șanse reale ca nimeni să nu-l vadă, riscând să nu fie remarcat în adevăratul sens al cuvântului. Este un haos. Un lanț al slăbiciunilor aliterare, unde, pe lângă mulți scriitori buni, apar la fel de mulți scriitori mediocri. Vântul suflă și-n cearceaful din dormitor, dar asta nu înseamnă că este o velă și navighezi în larg, pe ocean.
Am avut cronici bune în reviste literare cu vizibilitate, pentru debut, o excelentă cronică realizată de coordonatorii platformei Literomania, Raul Popescu și Adina Dinițoiu; câteva premii naționale ROMCON, pentru volum și nuvelă, cu cartea de debut; în revista Helion, de prof. Cornel Secu etc. Și pentru celelalte cărți, de asemenea, cronici foarte bune în reviste precum Ramuri, Orizont, citestema.ro etc.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
M-am adaptat. Am învățat de la ceilalți. Mi-am dat seama că promovarea, în România, ține foarte mult de scriitor. Și mi-am creat o pagină de Facebook (Confesiunile Maestrului Păpușar), am găsit, slavă, Domnului!, și câteva reviste literare independente în adevăratul sens al cuvântului, Literomania, citestema.ro, Liternautica etc., unde am avut „loc” de fiecare dată. Și cenaclurile, foarte bune, Helion și Cenaclul Pavel Dan, m-au susținut de la început. Revistele: Orizont, Vatra, Reșița Literară, Ramuri etc. Mai există locuri bune, încă. Nu mi-a fost rușine să bat la porți, știam că trebuie să fac asta, am înțeles. Dar niciodată insistent. Unde nu mi s-a răspuns o dată, de regulă, nu am mai deranjat. Și nu foarte des, pentru a nu deveni agasant.
Există sisteme în acest sens, legate de promovare, care funcționează perfect, între editură, librărie și scriitor, dar totul se rezumă la timp și bani. Editurile mici nu au un capital consistent, în afară de Polirom și Humanitas, edituri consacrate. E nedrept, dar cartea, în România, tinde, din nefericire, să devină un vestigiu.
Ce sfat aveți pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Sfaturile sunt numeroase, dar știu că tinerii scriitori talentați (și sunt mulți) le vor alege doar pe cele ce le vor întări propriile convingeri. Ambiția stăruitoare învinge orice obstacol. Valoarea unui text te va face sau nu publicabil, iar un editor bun nu are cum să nu știe asta. Să nu exaspereze, lucrurile se vor limpezi când vor mânui textul precum un zmeu. Scriitorul are de învățat toată viața. Pentru că literatura este acum mai dinamică decât oricând. E ca un joc de șotron mobil pe apă. E musai să te miști repede și bine și să muncești foarte mult pentru visul tău. Să fii autentic, nu trebuie să fii în trend, din contra, vei avea de câștigat dacă te poziționezi împotriva curentului. Dar pentru asta trebuie să ai rădăcini sănătoase.
