Foto: Maria C. și E.B.
Un poem de Anca Luminița Eftenie
Alteritate
Aş vrea să fiu o parcă-n blugi!
Lungi dungi să-mi scârţâie părul şi pielea
pe mâinile-osoase de babă cu ştic!
În timp, culoare din zgură cu viaţă zăludă
Să crestez în vintrele ascete,
Cochet să-mi lungească spinarea cornoasă…în vid.
Perfid aş roti fusu-n vecie
Insomnie să nasc peste veac,
Prin iatac să-mi urle pereţii de somn
Şi s-adorm cu sunetul străzii ortac.
Să tac, din mine s-audă doar sunet de humă
O rună-n ecou grav, suvenir
Elixir…Clavir…Fir…
Aş vrea să fiu o parcă-n blugi!
Poezii de Ioana Cheroiu-Cozma
O zi
plină de necaz,
cerul era atât de treaz.
Când te înghite peisajul,
nu mai ai răgaz,
ești una cu aerul.
Plutești deasupra tuturor,
aici unde
viața se schimbă uluitor.
Nu vom mai putea respira,
nici măcar admira cerul
înroșindu-se încet.
Cică dacă veniți
în acest peisaj
uitați cine v-a născut.
La cârciumă
va deveni a doua voastră
casă.
Veți uita
tot ce-ați trăit în această viață.
Noaptea-i gonea
pe copii în case
trotuarul rămânea-n urmă silențios,
doar urmele de blugi îi aminteau
de viața ce ziua o ducea.
Întunericul insomnie-i oferea,
o geană nu putea închide.
Se sfătuia cu stelele
luna-i vorbea
până-n zori
tristețea-i dispărea.
Ce bucată de pavaj mai era,
un neînțeles tot ce vedea
nimănui, nimic nu împărtășea.
Câine epuizat
Parfumul lui, un mulaj în aer.
Finele-i atingeri, un vis excitant.
Scaunul meu așteaptă-n hol
artificii pe tavan.
Soarele strigă și cade-n frunze rușinat
de finalul nostru extaziat,
atât de apăsat, rămas pe pielea mea
ca un poem mâzgălit agresiv.
-Te credeam mai credincioasă.
mi-a zis el epuizat.
Ca un câine mort pe zăpada murdară
înviat de primăvară.
Am surâs amuzată.
Simțind căldura cum bate-n geam,
m-am ridicat îmbătată,
prăbușindu-mă pe scaun.
