Arată-mi mâinile, preriile alergate de căruţe;
caii sticloşi ca marea îşi vâră tendoanele în pământ
– o prea scurtă poveste se scrie la malul cu nuci
bătrâni.
caii sticloşi ca marea îşi vâră tendoanele în pământ
– o prea scurtă poveste se scrie la malul cu nuci
bătrâni.
Găseşte-mă, totul se vinde din noi. Sufletul se ţine
strâns de piele, o mănuşă de culoarea serii. Încolo,
sânii mamei dau lapte din nou, masca de pământ
pusă-n gard luceşte uscată; timpul e spectacolul ei,
drumurile săpate în ea sunt locurile noastre
– arată-mi mai o dată mâinile să le ţin minte linie
cu cerc vis cu veghe ploaie cu pâlnie, sâmburele putrezit
de care se scapă sub nucii uriaşi.
Casa am dat-o pentru moaştele de praf ale Melei
– o brută micuţă rotitoare, un vultur deschis de sus
până jos. O prea scurtă poveste, malul ei plutitor,
un soare ce se cască palid peste lume
– every toy, casa pe care am scăpat-o de furtună,
când ţi-am strâns fumul din nări, motorul zdobit de
gravitaţie.
Comments
cris
e foarte foarte deosebit ce ai scris tu aici, cu un aer aparte si o atmosfera halucinanta uneori. place mult, incerc sa descifrez..
Dafi
hei, cris! :) i jumped across for this, nu e mai putin decat un somn profund sau o zazanie intre doi friends. multumesc :*