Jimbolia, gazda Taberei de Creație Literară „Petre Stoica” pentru tineri scriitori, I-a ediție, este unul dintre locurile speciale în care literatura și prietenia se țin strâns de mână. Atât de strâns încât, în chip predestinat și, pe nevăzute, mută adesea hotarele lumii pentru a-i aduce mai aproape pe oameni.
Pentru câteva zile, nouă tineri scriitori au avut prilejul să cunoască un spațiu multicultural, a cărui istorie este predată de la o generație la alta în spiritul experienței de viață împlinită, muncită și orientată spre cele mai înalte aspirații culturale și artistice. Dincolo de timpul petrecut împreună, care a rotunjit curiozitatea, pofta de experimentare a condițiilor în care fiecare își poartă pariul incontestabil cu literatura, muzica, cinematografia etc., s-au desfășurat și diverse evenimente formatoare precum ateliere de scriere creativă, întâlniri și convorbiri cu scriitori contemporani importanți (Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Robert Șerban, Tudor Crețu), turul prin oraș și vizite la muzee precum Muzeul Presei, Muzeul Pompierilor și case memoriale precum Casa Memorială „Dr. Karl Diel” și Casa Memorială „Petre Stoica”, o degustare excepțională de vinuri, un recital de muzică simfonică a studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara etc. Generozitatea și căldura gazdelor au învelit într-o atmosferă de tandrețe fiecare atingere, fiecare mic contact cu lumea nouă și roditoare în care știam, fără îndoială, că vom lăsa o parte din suflet.
Ne-am petrecut serile în curtea și în casa lui Petre Stoica, am citit din scrierile noastre în camera în care obișnuia și el să scrie, i-am vizitat mormântul și i-am citit poeme cu bucuria unor copii străini care, după împărtășirea unor întâmplări geniale, descoperă că sunt atinși și ocrotiți de același suflu creator.
După despărțire
După despărțire
rămâne o tristețe de sabie ruginită
sarea din pâine se întunecă
lumina din floare putrezește
și rămâne un spațiu nemărginit
plin de oglinzi care te înghit mereu și mereu
rămâne o tristețe de sabie ruginită
(Poem de Petre Stoica)