cronică de Andrada Jichici
.
Pe 18 mai le-am ascultat pe Octavia Sandu şi Ana Maria Puşcaşu.
Octavia ne-a citit trei texte, dintre care primele doua, “Treptele salvării I” şi „Treptele salvării II”, fac parte dintr-un proiect în desfăşurare, iar „Reeducare” este o povestire independentă.
Proza Octaviei surprinde, după Eugen Bunaru, un moment dintr-o existenţă risipită şi risipitoare, reuşind să redea o lume care se ratează, o existenţă debusolată. Totodată acesta consideră că povestirile merită dezvoltate întrucât, în stadiul actual, oferă o viziune de suprafaţă încă. Repetarea unor expresii vulgare dăunează textelor printr-o anumită artificialitate nedorită sau prin apropierea de un tip de proză consumat, salvarea fiind reprezentată de fragmentele în care scriitoarea reuşeşte să-şi impună propria viziune. Lirismul prozei, în general cu efecte pozitive, poate obosi cititorul atunci când se manifestă în propoziţii cu structură arborescentă uneori dificil de urmărit.
Moni Stănilă afirmă că povestirile Octaviei redau cu succes starea de introspecţie a personajelor, observând totuşi câteva inconsistenţe la nivel de limbaj şi evoluţie a stării personajului din primul text. În „Treptele salvării II”, displace insistenţa explicită pe alcool ca unic remediu, în timp ce imaginea finală este derutantă din punct de vedere al perspectivei.
Spre deosebire de Eugen Bunaru, care susţine nevoia de a dezvolta, de a conferi amploare textelor, Alex Colţan este de părere că povestirile trebuie, din contră, epurate de anumite expresii, textul ar trebui aerisit ca formă, iar starea de introspecţie, menţionată de Moni Stănilă, cere înlăturarea unor trimiteri teoretice care-i fură din credibilitate. A treia povestire, „Reeducare”, este construită în jurul unui singur personaj, simţindu-se lipsa unui fundal sau mesaj profund.
Marian Oprea apreciază proza, care este scrisă cu nerv, însă consideră, şi el, că miza e prea mică, în timp ce Nicoleta Papp găseşte unele pasaje greu de urmărit, nefiind de acord nici cu facilitatea cu care se oferă anumite detalii.
Beatrice Serediuc remarcă abilitatea Octaviei de a construi atmosfera prin detalii concrete, sesizând totodată locurile problematice în care se recurge la explicit în detrimentul utilizării detaliilor. În privinţa folosirii limbajului vulgar, consideră că acesta nu a fost exploatat într-un mod eficient.
Mie îmi place maniera în care Octavia foloseşte perspectiva, textul fiind scris la persoana a II-a, pentru a reda starea de conflict definitorie pentru personajul central. Totodată, consider că structura complexă, alambicată a unor fraze din „Treptele salvării I” oglindeşte aglomerarea copleşitoare de gânduri, angoase, traume. La „Reeducare” apreciez finalul puternic, considerând şi eu limbajul de stradă lipsit pe alocuri de naturaleţe.
Grupajul de poeme al Anei Puşcaşu confirmă talentul tinerei scriitoare, relevând în acelaşi timp evoluţia poetică a acesteia.
Eugen Bunaru sesizează direcţia originală pe care Ana Maria o urmează pentru a construi o poezie de tip minimalist, mizerabilist, poezie centrată pe o dinamică extrem de reuşită dintre patetism şi luciditate. Asistăm la crearea unei atmosfere de angoasă împăcată, interioritatea, sentimentul, trăirea fiind redate printr-o stăpânire riguroasă a formei, finaluri foarte bine realizate, gradaţie a tensiunii, subtilitate. Discursul uşor prozaic se construieşte în jurul unor nuclee epice aparent mărunte exploatate însă cu talent şi originalitate.
Moni Stănilă apreciază caracterul introspectiv al poeziilor şi alternarea reuşită a perspectivei, observând totuşi o instanţă în care aceasta nu funcţionează pe deplin. Succesul finalurilor se bazează pe schimbarea registrului.
Şi lui Alex Colţan i-a plăcut poezia datorită modului în care aceasta creează o atmosferă de excluziune şi durere difuză. Se observă utilizarea abuzivă a pronumelui în „ultimele zile II”, cu efecte negative asupra ritmului, cât şi o tendinţă spre clişeu, tendinţă remarcată şi de Marian Oprea. În rest, acesta din urmă apreciază şi el evoluţia clară a poetei, reprezentată în primul rând de extinderea spaţiului pe care ea îşi construieşte textele.
Nicoleta Papp este de părere că în ultima poezie, „poţi să tragi din ţigările lor”, a doua strofă nu se leagă de prima. Beatrice Serediuc afirmă că i-a plăcut poezia, în special, „poţi să tragi din ţigările lor”. La fel şi mie, pentru intensitatea şi agresivitatea create şi mai ales pentru imaginea finală.
Felicitări autoarelor!
