Într-un prezent, cel în care tocmai trăim, bântuiți de ,,o exigență aproape paranoică a grabei, a vitezei, a depășirii etapelor fără asimilare a lor” și când ,,apetitul pentru viteză este, simultan, apetit pentru uitare” (Andrei Pleșu, Dialog realizat de Cristian Pătrășconiu în Orizont nr. 8 ), iată, sub zodia aceleiași teme și abordări, păstrând, firește, proporțiile analogiei, am putea propune un Tur de Orizont asupra chiar sumarului revistei mai sus amintite, sugerând câteva titluri/articole a căror lectură, profitabilă în accepțiunea cea mai exigentă a termenului, nu ar trebui omisă, în pofida vitezei, a grabei noastre, de zi cu zi, de oră cu oră… Sigur, s-ar putea, bunăoară, începe cu ,,Să reabilităm ideea de repaus!”, titlul incitant al dialogului invocat anterior, realizat de Cristian Pătrășconiu în compania unicului Andrei Pleșu, despre care, în ideea unei portretizări pe măsură, Dan C. Mihăilescu, în același Orizont, afirmă apăsat, invocând un vers-efigie eminescian: ,,eu l-aș vedea perfect înrămat în versul croit anume de Eminescu (….): «a pus în tine Domnul nemargini de gândire». Dincolo, însă, de orice opţiuni, sugestii, numărul 8 al revistei Orizont este, prin fiecare din cele 32 de pagini ale sale, un număr de excepție. Cu adevărat, Aniversar: Cornel Ungureanu 80, Andrei Pleșu 75! Aşadar, să rămână cititorului bucuria unei lecturi proprii care să-i ofere satisfacția descoperirilor personale și asumării, pe cont propriu, a eventualei sale receptări, opțiuni, evaluări…
Și, totuși, o mică adăugire …jubilatorie: membrii Cenaclului ,,Pavel Dan”al C.C.S.T. au bucuria, o dată mai mult, să o felicite pe colega lor, Valentina (Vali) Botezatu, pentru debutul său poetic, în consacrata pagină, Harfa de Iarbă, (pag. 26), a acestui special număr al revistei Orizont!
Cu același prilej, nu putem să nu semnalăm, la pag 9 a revistei România literară, cronica literară (excelentă) semnată de Răzvan Voncu despre minunata carte, Pas De Deux, scrisă la patru mâini, autori – regretatul Daniel Vighi și Viorel Marineasa. Cândva, în ,,anii întunecatului deceniu literar nouă”, membri combatanți ai cenaclului ,,Pavel Dan”!
Felicitări, de asemenea, fostului coleg paveldanist, poetului Alexandru Higyed, pentru pagina sa de poezie din cel mai recent număr al revistei lugojene Actualitatea literară!
Eugen Bunaru
Accesați aici pentru revista Orizont nr. 8: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/august2023.pdf