În data de 27 aprilie le vine rândul la lectură Andradei Jichici şi lui Costin Spirea.
Eugen Bunaru consideră că falsul poem erotic în proză al Andradei este străbătut de o notă confesivă şi incantatorie ce ne trezeşte amintirea naraţiunilor lui M. Cărtărescu. Parabola despre care vorbim, chiar dacă are mai multe chei de interpretare, se înfăşoară pe axul osmozei dintre real şi imaginar şi deţine o aură onirică. În al doilea rând, autoarea dovedeşte un contact foarte bun cu amănuntul senzorial, vorbim aici despre o voluptate aproape cărturesciană a datului anatomic, despre analiza şi savoarea fiziologică regăsibile, de exemplu, în prozele de început ale unei H.P. Bengescu. Deşi schimbă registrele, Andrada ştie să menţină fluiditatea şi forţa discursului şi să conducă ansamblul la o impresie de rafinament. Corectarea unor stridenţe şi extinderea naraţiunii pe o suprafaţă mai mare ar fi salutare. Căci există talent.
Poezia lui Costin pare să fi evoluat în direcţia comprimării şi a concentrării lexicale. Cu toate acestea, micropoemele sale mai suferă, câteodată, de un oarecare surplus. Descoperim imagini frumoase, încercări de joc şi ironie, pasaje filigranate sau expresii tăioase, potrivite. Pe de altă parte, ne ciocnim de explicitări, aglomerări abstracte, de infinitive şi genitive obositoare. Ar trebui îndrăznit mai mult. Cu o răbdare tehnică mai mare.
Pe Aleksandar Stoicovici îl atrage mai mult proza, pe care ar aerisi-o şi din care ar scoate repetiţiile. În poezie abundă secvenţele forţate.
Invitata Dana Ionescu este plăcut impresionată de patosul şi puterea povestirii. Nu o deranjează condensarea şi nu împărtăşeşte opinia că ar trebui lărgită. În ceea ce priveşte poezia, ne lovim de exprimări greşite şi de unele dezacorduri.
Beatrice Serediuc apreciază pozitiv povestirea, din care ne subliniază titlul şi prima propoziţie. Se pare că Andrada foloseşte imagini vizuale foarte bune, puternice; textul ar merita continuat. În poezie, recunoaştem conexiuni lingvistice deplasate.
Alexandra Belgun remarcă naturaleţea şi puterea prozei, impresia ei generală de compact. Dintre poeme, primul pare a fi cel mai reuşit.
Şi Marius Aldea apreciază proza, cu tot cu titlu ; în schimb, poezia nu îi spune nimic.
Marinel Oprea subliniază vitalitatea, senzorialitatea naraţiunii. Există, însă, câteva ligamente şi un pasaj întreg ce ar trebui refăcut. Poezia pare forţată. Încercările de haiku ale lui Costin utilizează o tematică şi un limbaj învechite şi par să fie străine de emoţia autentică. Ar trebui acordată mai multă atenţie detaliilor gramaticale.
Eu nu sunt de acord cu Marinel în privinţa lipsei de trăire, căci, după mine, versurile indică mai mult distanţa dintre emoţia reală şi livrarea ei către cititor. Există trăire autentică, numai că limbajul se blochează, uneori, în erori stilistice sau cade în păcate gramaticale. Proza ne propune un interesant transfer între erotic, cibernetic şi teologic, iar substratul ei ne trimite spre nostalgia originară şi mitul androginului. Textul este scris cu inteligenţă şi talent, nu deranjează în el nici concentarea, nici aşa-zisele probleme lingvistice. Ar merita, într-adevăr, continuat. Felicitări !
Ne vedem săptămâna viitoare, când îi vom judeca, la fel de aprig, pe Bogdan şi pe Marius. Până atunci, vreme bună.
