„un fel de notă subtilă a fiinţei”

                            „ Un fel de notă subtilă a fiinţei”

 

          3 februarie 2009. Aflat astăzi la Budapesta, preşedintele ţării declară că legea electorală va fi schimbată „ relativ repede”. În India o companie scoate pe piaţă laptopul de 20 de dolari, iar la Oneşti se răstoarnă  o ambulanţă care poartă două gravide. La Casa Studenţilor ne întâlnim, ca în fiecare marţi, cu literatura şi anume vom degusta puţin de această dată din prozele marca Alex Roşu. După informarea privind evenimentele culturale în desfăşurare şi un moment M. Cărtărescu îi urmărim, deci, repertoriul – „ Interior”, „Doar”, „Dincolo”, „Nicu”, apoi „Înstrăinare” şi „Petic”.

          Eugen Bunaru deschide şedinţa prin sublinierea mixajului reuşit între proză şi poezie şi construcţia unei atmosfere îmbrăcate într-un abur uşor, melancolic, într-o muzicalitate difuză. Grupajul adus se înscrie într-o literatură a absenţei, a nebulosului, a nostalgiei, care, deşi are priză la real, ajunge să se topească treptat în oniric, precum la Dimov, la Ţepeneag, uneori la Nichita. Privirea scriitorului acordează detaliile exteriorităţii, prinsă într-un desen fin, dar pregnant, cu o interioritatea sensibilă şi se remarcă prin asumarea curajos- romantică a  stărilor de spirit. Curgerea textului, în care are loc căutarea personală a fericirii ce atinge graniţa emoţiei, creează un topos poematic, fantast, se transformă într-un  joc al luminii cu umbra. Valoarea construcţiei este cu atât mai ridicată cu cât genul acesta de proză de introspecţie, care sfidează direcţia prozei gălăgioase contemporane, nu ajunge să plictisească. Printre alte avantaje s-ar număra puterea de sugestie a frazelor, care se manifestă „ cu forţa împletirii”, asemeni versurilor lui Monoran, iar ca puncte slabe ar fi atracţia cuvintelor mari sau a sentinţei, unele exprimări improprii, inserţiile  livreşti şi diluările ce pot fi taxate drept patetice.

          Nicoleta Papp este de părere că proza adusă este reuşită şi se articulează din idei bune, numai că ritmul ar trebui să fie mai alert, iar excesul de poetic poate dăuna, pe alocuri.

          Monicăi Stănilă lectura îi pare că are rezonanţa unui concert de muzică de cameră. Îl felicită pe autor pentru fluiditatea şi profunzimea textului, dar îi displac lipsa  subiectului concret şi a tensiunii. Nu există portrete, de aceea impresia ar putea fi de proză neterminată. Un fragment îi aminteşte de arta unui Cristian Popescu, un altul de Nichita, doar că întâlnim şi expresii bombastice sau eronate, iar câteodată se marşează pe un poetic forţat.

          Proaspăt ajunsă printre noi, Andreea Koller apreciază lirismul, simplitatea şi senzaţia de scufundare în lume  care se degajă din text ; poate că pe viitor ar fi utilă eliminarea surplusului care aglomerează ideea, poate că Alex ar avea mai mult de câştigat dacă ar merge pe  filonul  simplităţii.

          Lui Marinel Oprea textele îi plac şi pentru că remarcă o evoluţie faţă de scrierile anterioare. De sub peniţa scriitorului se ridică treptat un univers uşor exotic, aproape ezoteric, un aer cald şi calm, o evoluţie în frumos. O altă reuşită ar fi personajele feminine, vagi, misterioase, conturate cu fineţe de privirea care le atinge de undeva, de la  depărtare. Ar fi de corectat, totuşi, unele erori la nivelul limbajului.

          După părerea mea, proza citită se desfăşoară între doi poli, ca două oglinzi : cel al gândirii metafizice, abstracte, care mărunţeşte realul pentru că încearcă să elucideze un sens şi cel al depăşirii raţionalizării frustrante, extenuante, prin erupţia sentimentală. Între cele două puncte se mişcă nostalgia, cea care creşte textul. Este vorba despre o scriitură  intelectualistă şi impresionistă, care mărturiseşte despre agonie şi criză de speranţă, despre dragoste, o proză populată cu expresii potrivite şi puternice, cu impresii vii, cu pasaje întregi de poezie bună. Ar mai fi scăpări din punctul de vedere al meşteşugului, în sensul formulelor mai puţin inspirate, iar oboseala la lectură ar putea fi diminuată printr-o frazare urmărită atent.

În final, autorul îşi spune părerea asupra textelor şi a criticii lor. Săptămâna viitoare vor citi Eliana Popeţi şi Marinel. Vă urez  inspiraţie şi timp liber. Pe curând.     

 

0 comments
0 likes
Prev post: ANUNŢNext post: jurnal (9 februarie)

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *