Despre bogata și apreciata operă literară a prozatoarei Dana Gheorghiu (în pofida unei asumate discreții pe scena literară actuală) se pot afla date și informații pe site-ul Uniunii Scriitorilor, Filiala din Timișoara. Aș reaminti și sublinia, însă, aici, faptul că în biografia scriitoarei Dana Gheorghiu a existat o bună perioadă de timp, începând cu anul 1975, în care a activat, în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, ca referent cultural, calitate în care a coordonat Cercul de presă şi pe cel de Bibliofilie, avându-i colegi, printre alții, pe prozatorul Viorel Marineasa și pe poetul Constantin Mărăscu. După 1990, a preluat coordonarea Cenaclului „Pavel Dan”, pe care l-a păstorit până spre mijlocul primului deceniu al anilor 2000, interval în care, în urma invitației pe care mi-a adresat-o, am format un adevărat tandem la timona cenaclului. Printre multe alte realizări ale acestei colaborări nu pot fi omise: Antologia „Dintr-o respirare”, sub sigla Generației 2000, lansarea Concursului Național Studențesc de Creație Literară, reluarea câtorva ediții ale Taberei de Creație de la Crivaia și, desigur, publicarea mai multor numere ale Suplimentului literar Forum studențesc.
Pe această cale, Felicitări pentru noul său roman și succes, pe mai departe, în creația literară!
Eugen Bunaru
Marian Odangiu, cronică ( apărută în Meridianul Timișoara)
„Colonada” Danei Gheorghiu – o carte de referință.
Anul trecut, singura staţiune timişeană cunoscută în întreaga Europă și comparată, adesea, cu celebrele Băi de la Karlovy Vary şi Baden-Baden, Buziaș, a împlinit șapte sute de ani de atestare documentară şi șaizeci și cinci de ani de când a fost declarată oraş. Evenimentul i-a prilejuit Danei Gheorghiu cel mai consistent și mai important roman al său de până acum, Colonada*, o carte masivă, de aproape cinci sute de pagini care, într-un fel, sintetizează principalele calități ale prozei sale de până acum: fluența discursului epic și a construcției romanești, abilitatea combinării planurilor narative, cursivitatea și naturalețea dialogurilor, percepția desăvârșită a detaliilor, capacitatea de a crea personaje cu o indentitate inconfundabilă, foarte bine conturate psihologic și caracterial, apetența și rigoarea documentară, asimilarea firească a realului în imaginar și, nu în ultimul rând, un soi de umanitate etică, delicată și fermă în egală măsură. Dana Gheorghiu nu este la prima experiență de acest gen: Die Fabrukler. Povestiri din Fabric (2007) și, cu precădere, romanul Pesta (2009) sunt, la rândul lor, cărți în care istoria și ficțiunea coagulează un spațiu epic a cărui esență constă în tentativa de recuperare și definire a acelui spiritus loci, intermediar între realitatea concretă și lumea invizibilă, care a definit, în timp, destinul unei așezări și/sau al unei comunități (Cartierul timișorean Fabric, Timișoara, ea însăși, iar acum, Buziaș), cărora, prin demersul romanesc, li se relevă rădăcinile adânci și li se motiveză, cu un substanțial suport documentar și confesiv (adesea autobiografic!), traiectoria în timp.
În Pesta, ”actualizarea” istoriei se realizează într-o manieră peripatetică: un tandem de prieteni amatori de trecut, Tiberiu și Victor dialoghează în timp ce se se plimbă prin parcul timișorean dintre Hotelul Continental şi Muzeul Banatului, teren pe care, la începutul anilor ’60, încă se mai afla Cazarma Transilvania – cea mai mare clădire cazonă de acest fel din Europa. Perspectiva demolării acesteia stârnește pentru ei memoria Burgului ce suie, în vreme, până la Marea Ciumă din 1738, când un sfert din populația orașului a căzut pradă molimei. În cele patru zile de ”aventură exploratorie”, cei doi redescoperă câteva secole incredibile din existența Orașului, pline de povestiri și legende neștiute, de prăbușiri și momente înălțătoare. Aventura e întregită prin evocarea anticarului Lewy, pe care cei doi îl știau din copilărie, omul care încercase să se opună demolării Cazărmii de teama boliștii pe care ar fi adus-o șobolănimea pripășită acolo.
Colonada mizează pe o formulă narativă similară: un grup de foști colegi de liceu aflați, acum, la vârsta plenitudinii, ”nici tineri, nici bătrâni”, ”când viața încă mai este îndeajuns de ofertantă”, se reunesc la Buziaș pentru un Banchet, ”după treizeci de ani de nevedere” și tot atâția de la absolvirea liceului. Fără excepție, ei sunt într-un moment al existenței în care ”visurile nu mai sunt visuri, ci au devenit realitate”. Altfel spus, sunt oameni împliniți, pregătiți să dea curs, unul în fața celuilalt, triadei obligatorii ce dă măsura valorii oricui: ”Imaginea, Succesul, Bunăstarea!”. Cazați în vechea vilă Stil Diwal, ”pe parcursul celor trei zile petrecute atunci în Stațiune, acolo, sus, în unicul balcon al clădirii, așezați în șezlonguri”, ascultă câteva dintre poveștile locului spuse de doamna Elvira, mătușa unuia dintre ei, care se număra printre puținii supraviețuitori de prin partea locului ai unor vremuri strălucite, de mult apuse. Din ”echipa” inițială de petrecăreți se desprinde un grup de personaje mai reflexive, mai contemplative și mai apropiate de normalitate (Radu, Iuliu, Alexandra, Pia, Liana și Gloria), a căror atitudine e diferită de poziționarea celorlalți. Ca și tandemul Tiberiu și Victor din Pesta, ei se plimbă prin Parcul Stațiunii și parcurg astfel o experiență peripatetică marcată de revelații, induse de evocări, mărturii și incursiuni documentare spectaculoase, ce nu doar pun în lumină momentele de creștere și de descreștere a măreției locului, ci îi și conectează cu Duhul Parcului. Se contopesc în această imersiune dialogată în Istorie marile emblemele ale așezării, începând cu uriașul Platan plantat în 1812, și continuând cu ștrandul, chioșcurile cu ape minerale, Izvorul lui Iosif, Băile Phoenix, Chioșcul Fanfarelor, Fântâna arteziană, Grand Hotel, hotelurile Muschong, Bazar, Phoenix și Stil Diwal, Vila Imperială, Cazinoul, Parcul Elisebeta. Și, poate în primul rând, Colonada, cea mai relevantă dintre ele, amplasată în zona centrală a Parcului: o construcție din lemn traforat, ridicată în anul 1875, impresionantă prin lungimea ei de peste o jumătate de kilometru și considerată a fi cel mai important pasaj de trecere de acest tip din Europa. Fiecare dintre aceste simboluri are poveștile lui, rămase, unele, în memoria vizuală, altele, în cea a colectivă a comunității, de la momentul crucial pentru destinul localității al vizitei din 1898 a Împăratului, cu ocazia manevrelor militare cezaro-crăieşti de pe dealurile Silagiului, la nefericita poveste de iubire a Rosei Moss… Deși întemeiată pe un impresionant fond documentar, Dana Gheorghiu nu scrie, un roman istoric, ci unul în care viața, prezentul, realitatea imediată pulsează energic. Echilibrat de inventivitatea narativă care susține lectura cu o remarcabilă dinamică, demersul ei pune în lumină, dintr-o perspectivă contrastivă, contradicția dintre trecut și prezent, luxul din memoria orașului și paragina lui de acum, diferența dintre atitudinile și mentalitățile numeroaselor personaje ale cărții, neșansa, dar și speranțele reînvierii gloriei de altădată a Stațiunii. Impecabil scrisă. Colonada Danei Gheorghiu este încă o carte de referință pentru recuperarea literară a geografiei spirituale a Banatului.
* Dana Gheorghiu, Colonada, roman, Editura Mirton, 2021
