Vă propunem o proză scurtă, în formă dialogală, de Mircea Pora. Dincolo de umorul acid, de comicul/ironia și nota pamfletară tipice autorului timișorean, vom găsi în ea ,, ceva nou, poate (…) să vi se pară vechi, ce a mai fost, dar … e ceva nou.” Sunt chiar cuvintele unuia dintre cele două personaje (desigur, în culisele dialogului lor, glisând undeva la marginea absurdului, e previzibilă tehnica regizorală a autorului…), cuvinte având rezonanța unui avertisment al istoriei, subliniat(e) de chiar replica finală.
Eugen B.
MIRCEA PORA
DOSARUL „NUNTA”
-Vă rog să luaţi loc, să vă relaxaţi puţin după care o să începem…
-Nu prea înţeleg despre ce treabă ar putea fi vorba. Am fost la o nuntă, ca la multe altele şi, cam atât… Nu înţeleg acest chestionar…
-E ceva nou, poate dumneavoastră să vi se pară ceva vechi, ce a mai fost, dar, repet, e ceva nou introdus în legislaţie de curând, printr-o ordonanţă de urgenţă. Cu toate mâinile sus, Parlamentul a votat-o…Ce bănuitor sunteţi!
-Şi, totuşi, e ciudat … asta ca să nu spun altfel… Înţeleg să dau lămuriri, să fiu întrebat despre alte lucruri, un complot de anvergură, un atentat, deraierea unui tren, cu victime, un incendiu, dar aici e vorba doar de o nuntă …
– Domnul meu, scriitor dacă nu mă înşel, nu vă pot destăinui toate motivele pentru care interogăm acuma şi nuntaşi, dar pe unul vi-l spun şi vă rog să-l şi credeţi…Vrem să ne reconstruim istoria, s-o amplificăm şi pentru asta, fiecare eveniment, în primul rând colectiv, trebuie consemnat.
-Domnule, m-aţi făcut bănuitor, poftim, să zicem că sunt, dar aveţi o figură cam bizară … ca să nu spun altfel …
-Ştiu la ce vă gândiţi, curată obsesie, dar e o greşeală, o eroare, o simplă aparenţă …
-Posibil, obsesie, aparenţă, dar fumaţi aceleaşi ţigări, „lungi” li se spunea, aceeaşi voce, gesturi la fel, vă plimbaţi cu mîinile la spate, aer de stăpân, simt iarăşi un miros neplăcut …
-Chestiunea cu „anii”, n-am zis-o eu, aţi rostit-o dumneavoastră…
-Dar, totuşi, ţin să vă spun că eu am fost doar la o nuntă…
-N-am zis că nu … iar noi, căci suntem mai mulţi, v-am luat de la o nuntă …
-Dar, domnule, n-aţi fi avut voie s-o faceţi…
– Şi, totuşi, am făcut-o … ne-am permis…, însă timpul se scurge, să trecem la treabă … Numele şi prenumele dumneavoastră, studii, primul loc de muncă …
– Dar după câte înţeleg trebuie să le ştiţi … Le ştiţi cu siguranţă…
-De ştiut le ştim, cum de nu, dar vrem să vă auzim cum le rostiţi, cum puneţi accentul pe cuvinte …
-Pânzaru Mihai, profesor de istorie, sat Ohaba-Română.
-Cunoaştem locul, noroaie, băutură multă, i-aţi dispreţuit pe oamenii aceia?… răspuns cu DA sau NU…
-DA, i-am dispreţuit, nu era nimic de admirat la ei.
-Când aţi ajuns, imediat după un an, în satul unde erau şi germani, pe aceştia i-aţi dispreţuit sau nu? Tot un răspuns ca mai înainte.
– NU, nu i-am dispreţuit fiindcă nu aveam de ce.
-Să înţeleg atunci, că i-aţi admirat?
-Mai mult asta, căci aici aveam şi niscai motive … curăţenie, aparate casnice, uneori maşină, haine, mobile bune. Totul luat prin comparaţie…
-Dar la micile petreceri de acolo, aţi cântat cu ei ţinându-vă de gât?
-Ei nu concepeau nici să cânte, nici să se ţină cu mine de gât … Şi asta mi-a plăcut…
– Dar cu gândul la R.F.G., erau?… Le plăcea socialismul nostru?…
-Vă răspund invers la întrebări… Nu le plăcea defel socialismul nostru şi cu gândul la R.F.G. erau toţi…
-Dar de tovarăşul nostru suprem, ce spuneau ei, ce spuneaţi dumneavoastră?
– Şi ei şi eu, spuneam la unison, că era un cretin …
-Sunteţi de acord să facem o pauză, să pot fuma una ,,lungă”, cum ziceţi, sau mergem mai departe?
-Dacă ar fi fost după mine nici n-am fi început dialogul care, poate, nici nu e un simplu dialog … şi cine ştie unde duce?
-Şi vedeţi, că totuşi, l-am început … indiferent unde ar duce…
-Ce ciudat sună, după anumite lucruri care între timp s-au petrecut…, să mergi cu un necunoscut şi să-i răspunzi la întrebări … Domnule, ar trebui să vă iau de gât …
-N-o s-o faceţi, deşi sunteţi un om curajos, optimist, plin de speranţe…
-Credeam …
– Stop cu „crezutul”, lăsaţi-l de-o parte, eu aş dori să continuăm, să aprofundăm chestiunile…
– Cum … au reapărut chestiuni … din nou?…
-Dar ele, în fapt, n-au dispărut niciodată …
-Deci, aţi fost la nuntă … Aţi văzut tot… Dansul miresei de la primii paşi, discursul împleticit al socrului mare, momentul comic-actoricesc?
– Exact cum spuneţi, eram acolo …
-Şi ce-a mai fost?… Asta ca să să verific şi eu …
-Vă fac plăcerea, nu vă speriaţi: schimbarea toaletei soacrei-mici, poeziile scrise de socrul-mic, parodia cam nesărată după „Ia-ţi mireasă ziua bună”, aducerea sarmalelor cu găsirea acelei pietricele, puiul de scandal ce-a urmat, glumele banale, multe răsuflate, de pe vremea bunicului meu, apariţia primilor cântăreţi-nuntaşi, pe bază de alcool, valurile de dansuri populare, apoi, zvonul că vine meteorologul Silviu Grigore, care va anunţa brusca scădere a temperaturii peste tot, inclusiv în sala de nuntă, în sfârşit, câteva scene de gelozie, tangourile cam „lipite” ale miresei, nu cu unul ci cu mai mulţi …
-Atunci, pot îndrăzni şi eu cu întrebarea … ce s-a mai discutat pe la mese?… prin colţuri … pe la toalete?
-Fií fără grijă, există înregistrări, probe, mărturii …
– Spre exemplu?…
– La „Masa centrală”, banalităţi, minute întregi despre doi pudeli, „adorabili”, Puffy şi Caruso, despre o altă nuntă unde s-a băut şampanie din butoaie, s-a criticat meniul, două domnişoare cu o groază de bancuri sexuale, probleme de serviciu, cuplări te miri pe unde, proiecte de concedii, tăierea porcului, îmbătarea unui unchi, un oarecare Torente, doar la dumneavoastră şi colegul Murgu discuţiile erau altele … subliniate cu roşu …
-Aşa-i…încep tot mai mult să vă cred … dar, scuzaţi, n-am văzut, totuşi, să ne asculte cineva … unde eraţi?…
-Când aproape, când departe … cu ochii pe cine trebuia…N-aţi cerut bere de vreo şapte ori?… ,,Domnu, domnu, aici încă o sticlă”… Şi cine v-a adus-o?… Eu, de fiecare dată …cu aparatura …, iar dumneavoastră ca şi când n-aş fi fost acolo, vorbeaţi …vorbeaţi …
-Am înţeles, subiectele noastre erau altele … nu ne interesa mâncarea, băutura, „Tortul Miresei”…
-De la Dumneavoastră am luat tot, până la ultimul cuvânt …
-Domnule, dă-mi şi mie o ţigară ,,lungă”, ca pe vremuri şi spune-mi ceva… Ai vorbit de un bunic, bunicul dumitale … aceeaşi meserie, aceleaşi preocupări?…
-Da, şi ce e rău în asta?…la fel ca şi mine …, dar fără mănuşi, cu revolverul, cu ciomagul, cu Futu-ţi Dumnezeii Măti, cu pocnete în uşă, cu ochelari de tablă …
-Şi atunci, pe bunicul meu…ştiţi ceva?…
-Cum să nu …pe bunicul dumneavoastră…, exact bunicul meu…, tovarăşul maior de atunci, Teoharie …
-Unul mai mic, cu accent, cu ochi răi, glas piţigăiat … eram de câţiva ani, mi-l amintesc … răcnea la noi în dormitor… ,,în douăzeci de minute să fii gata, pe ceas, stau cu ochii pe ceas”… Şi mai departe … Cum era bunicul tău acasă?…
-Auzi întrebare… cum era bunicul meu acasă?… Ca orice bunic…ştia şi poveşti … cu oile, cu lupul, se ascundea după dulap, divan, noi îl căutam …
-Ş-atunci, fumătorule de Kent, după ce pe toţi „bunicii” i-aţi lichidat, după ce-aţi semănat spaime peste tot, după un fel de Revoluţie care-a fost …, după toate astea, când nimeni aproape nu mai mişcă …, spune: cui mai folosesc înregistrările, fotografierile, reţeaua asta de informatori?…
-Probabil nimănui, dar Răul … înţelegi, tu, Răul…trebuie mereu alimentat…
